Duminică, 1 octombrie 2017, catolicii români din Ladispoli şi împrejurimi, în straie de sărbătoare, s-au adunat cu mic şi mare pentru a sărbători împreună hramul comunităţii: sfinţii arhangheli Mihail, Gabriel şi Rafael.
Pentru a trăi cât mai intens această zi, am dorit să o pregătim atât prin recitarea novenei cât şi prin pregătirea sufletească necesară, pentru ca bucuria hramului să fie cât mai intensă şi rodnică. De aceea, pentru a favoriza o participare mai numeroasă a credincioşilor, sărbătoarea amintită în calendar pe 29 septembrie, a sărbătorit-o în duminica succesivă.
Liturghia solemnă a hramului, care a început la ora 9.30, în biserica "Sfântul Ioan Botezătorul" din Ladispoli, a fost celebrată de pr. Marcelin Blaj, la care au concelebrat preoţii: Marian-Iulian Şchiopu, Dan Vătămănelu, Isidor Mârţ şi Adrian Chili. În timpul sfintei Liturghii, pentru toţi aceia care au dorit, pr. Claudiu Ilieş a fost disponibil la scaunul de spovadă.
După proclamarea Evangheliei, cuvântul de învăţătură a fost ţinut de pr. Marian-Iulian Şchiopu care ne-a vorbit despre puterea mijlocitoare a sfinţilor arhangheli de ocrotire, speranţă şi vindecare. Plecând de la lecturile sfinte părintele ne-a amintit că slujitorii care se înfăţişează în faţa tronului lui Dumnezeu sunt sau ar trebui să fie animaţi de aceste laturi ale vieţii de credinţă pe care le-au trăit şi fructificat în viaţa proprie pentru ca mai apoi, la judecată, acestea vor fi decontate şi contate pentru a intra şi a vedea slava lui Dumnezeu. Apoi ne-a vorbit despre uimirea lui Nicodim din evanghelie, legată de faptul că Domnul deja îl cunoştea dinainte ca să-l fi văzut; primind şi noi invitaţia de a ne "uimi" şi de a ne recunoaşte viaţa de până acum, îngenunchind în faţa tronului milostivirii lui Dumnezeu. În final ne-a vorbit despre profeţia papei Leon al XIll-lea care ne încurajează să nu încetăm să luptăm împotriva celui rău şi să o rugăm pe Sfânta Fecioară (de la Fatima, a cărui centenar îl sărbătorim anul acesta) să prezinte cererile noastre în faţa Mântuitorului. Am cerut cu toţii harul să fim mereu statornici şi demni de o viaţă bună de credinţă, purtând mereu bucuria vestirii împărăţiei lui Dumnezeu în inima noastră.
Înainte de binecuvântarea finală, pr. Adrian Chili, păstorul acestei comunităţi, a mulţumit bunului Dumnezeu pentru darul de a ne uni ca o familie în jurul altarului pentru a sărbători şi anul acesta hramul împreună. A dorit să mulţumească tuturor pentru felul în care au înfrumuseţat această sărbătoare: preoţilor oaspeţi, corului, copiilor, celor care au pregătit biserica şi tuturor celor care în tăcere şi rugăciune au făcut ca această sărbătoare să fie nu doar frumoasă, ci şi plină de har şi binecuvântare.
Pr. Adrian Chili
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 1 octombrie: Ladispoli (Italia): Comunitatea catolică românească îşi sărbătoreşte arhanghelii
