Duminică, 7 mai 2023, în Biserica "San Giovanni Battista" din Ladispoli, în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 9.00, prezidată de PS Benoni Ambăruş, episcop auxiliar de Roma, 10 adolescenţi l-au primit pe Duhul Sfânt prin sacramentul Mirului. La Sfânta Liturghie au concelebrat pr. Isidor Mîrţ, parohul comunităţii, pr. Isidor Iacovici, coordonator al pastoraţiei catolicilor români de rit latin din Italia, pr. Iosif Claudiu Doboş, pr. Iulian-Michail Echert şi pr. Leonard Farcaş. În timpul Sfintei Liturghii, pr. Claudiu Bulai a fost la dispoziţia credincioşilor pentru Sfânta Spovadă.

A fost aşteptată cu mare drag ziua când cei zece adolescenţi l-au primit pe Duhul Sfânt cu darurile sale, prin impunerea mâinilor Preasfinţitului Benoni Ambăruş. Candidaţii la Sfântul Mir, după o pregătire catehetică îndelungată în care au aprofundat învăţătura creştină, s-au apropiat de sfântul altar îmbrăcaţi în haine tradiţionale purtând în mâini un trandafir care l-au oferit Domnului atunci când parohul comunităţii, pr. Isidor Mîrţ, le-a adresat cuvântul bun venit.

Lecturile şi psalmul au fost proclamate de candidaţii la Sfântul Mir, iar cuvântul de învăţătură al episcopului Benoni a fost în strânsă legătură cu Evanghelia zilei. În cadrul predicii, Preasfinţitul printr-un limbaj simplu şi profund a transmis trei teme importante, pornind de la îndemnurile lui Isus Cristos adresate apostolilor la Cina cea de Taină: "Să nu se tulbure inima voastră!" (In 14,1); "În casa Tatălui meu sunt multe locuinţe" (In 14,2); "Eu sunt calea, adevărul şi viaţa" (In 14,6).

După momentul predicii, a urmat reînnoirea solemnă a făgăduinţelor de la Botez, pe care candidaţii au făcut-o cu lumânări aprinse de la lumânarea pascală. După rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt a urmat administrarea sacramentului Mirului, iar momentul ungerii cu Sfântul Mir a fost urmat de invocaţiile rugăciunii universale, care au fost rostite de doi dintre copiii miruiţi.

La sfârşit, o reprezentantă a celor miruiţi i-a mulţumit PS Benoni, parohului comunităţii, preoţilor, cateheţilor care i-au pregătit, părinţilor, naşilor, corului şi tuturor celor care i-au însoţit pe parcursul drumului de pregătire pentru primirea Sfântului Mir.

La finalul celebrării, pr. Isidor Mîrţ a mulţumit tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestei celebrări solemne, invitându-l şi pe pr. decan Isidor Iacovici să le transmită un salut credincioşilor din comunitate.

Înainte de binecuvântarea finală, PS Benoni a dorit să-i felicite într-un mod deosebit pe cei zece adolescenţi care l-au primit pe Duhul Sfânt, cerând întregii comunităţi să-i încurajeze cu aplauze.

Mireasa Duhului Sfânt să mijlocească pentru toţi credincioşii, darurile necesare pentru a mărturisi cu tărie credinţa creştină!

Pr. Leonard Farcaş

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 7 mai: Ladispoli (Italia): Administrarea sacramentului Mirului în comunitatea catolică română