"Frumuseţea va salva lumea", spunea Dostoievski. Dar care frumuseţe? Oare nu frumuseţea familiei?

Continuă să se vorbească despre criza familiei, despre noile ideologii cu care familia trebuie să se confrunte, însă azi se cere să vorbim mai ales despre frumuseţea familie.

Când vorbim despre frumuseţea familiei, nu putem fi superficiali, în familie vine viaţa, cel mai frumos dar, iar societatea se fondează pe familie, pe familia formată din mamă, din tată şi mai ales din copii.

Pentru două săptămâni, între 6 şi 18 iulie 2015, în localitatea La Thuill în Valle d'Aosta, la 1.450 de metri altitudine, 330 de persoane am împărtăşit momente de studiu, relaxare, dialog, rugăciune, masă şi jocuri. Un nou mod de a face vacanţa.

Dar în realitate este vorba despre mai mult. Familiile împreună cu cei 120 de copii, tineri animatori, persoane consacrate, episcopi, preoţi, seminarişti, profesori, au ales să petreacă împreună aceste zile, participând la un tip de formare nou din care reiese importanţa cu care Biserica priveşte la evanghelia căsătoriei şi familiei mai ales acum în ajunul Sinodului.

În acest scenariu pus la punct în cele mai mici detalii de către organizatori: Conferinţa Episcopilor din Italia prin Oficiul Naţional pentru Pastoraţia Familiei şi Institutul Ioan Paul al II-lea din cadrul Universităţii din Lateran, s-a trăit pe viu frumuseţea şi prospeţimea vieţii cotidiene într-un schimb fratern al bogăţiilor derivate din variatele vocaţii ale Bisericii.

Pe parcursul celor două săptămâni, pe lângă seriozitatea orelor de curs, au avut loc confruntări, dezbateri, schimburi, dar s-au născut şi multe prietenii care sunt foarte importante pentru noi, totul este o bogăţie pentru a înţelege că în lume există şi altceva faţă de perspectivele noastre locale.

Nu este de mirare că, în această bucurie molipsitoare generală, teologia familiară a sfântul Ioan Paul al II-lea, teologie care inspiră majoritatea cursurilor pe care le frecventez ca masterand, se armonizează perfect cu prospeţimea pontificatului papei Francisc. Zilnic, de la mic la mare am avut momentul comun la amiază prin citirea comentată a enciclicei Laudato si', cu o atenţie particulară în punctul în care, în afară de respectul faţă de natură, se cere respectul persoanei umane în integritatea sa, trup şi suflet.

Pentru o perioadă ne-a însoţit în acest drum spre Emaus Excelenţa sa Mons. Nunzio Galatino, secretarul general CEI, care ne-a invitat să transferăm acasă, fiecare pe teritoriul său, bogăţia pe care am primit-o.

De fapt, constatăm pe propria piele că realitatea în care trăim, nu furnizează cuplului formarea necesară, nici în momentul când ia naştere relaţia, nici pe parcursul creşterii familiei. Familiile se află în majoritatea situaţiilor singure în a înfrunta; munca, sănătatea, gestionarea dificultăţilor, raporturile cu familiile de origine, situaţiile economice precare, educarea fiilor.

Metoda pe care ne-au propus-o Pierluigi şi Gabriella, doi foşti colegi masteranzi ai Institutului Ioan Paul al II-lea, în timpul laboratorului cu tema: "Criza, dacă o cunoşti, o poţi evita", este următoarea: roagă-te şi munceşte, dar şi studiază.

Rugăciunea este importantă, deoarece fără ajutorul Domnului şi fără umilinţa de a ne încredinţa total inspiraţiei Duhului Sfânt dorinţa noastră umană nu reuşeşte.

Studiul este important pentru că fără o formare biblică, teologică, spirituală şi antropologică, nu poţi citi semnele timpului şi nici cunoaşte profunditatea inimii umane. Nu este vorba despre a face din fiecare familie specialistă în ştiinţe familiare, însă de a dezvolta gustul cunoaşterii.

În ceea ce priveşte munca, se cere o angajare de a munci cu propria viaţă de familie, cu o forţă care de la teorie trece la concreteţea vieţii cotidiene.

Dumnezeu ne face capabili de iubire, de pace, de a fi semn al darului, de a dărui, de a merge împotriva curentului, nu este uşor, însă pe fluviu, doar peştii morţi urmează curentul.

Eugenia Dămătăr

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 6-18 iulie: La Thuill: Frumuseţea familiei