Preasfinţitul Petru Gherghel împlineşte luni, 28 iunie 2010, 70 de ani. A doua zi, 29 iunie, solemnitatea Sfinţilor Petru şi Paul, reprezintă sărbătoarea numelui şi aniversarea zilei sfinţirii întru Preoţie. Cu ocazia acestor evenimente, ne alăturăm felicitărilor şi rugăciunilor preoţilor şi credincioşilor Diecezei de Iaşi pentru a-i spune împreună cu vizitatorii acestui sit: La mulţi şi binecuvântaţi ani! Fie ca Domnul să-i binecuvânteze paşii!
Duminică, 27 iunie, începând cu ora 19.30, corul de tineri Juvenes Ecclesiae al catedralei romano-catolice din Iaşi, condus de Maximilian Husaru, organist la catedrală, a susţinut în primă audiţie un concert aniversar în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină", pentru a marca împlinirea a 70 de ani de viaţă a PS Petru Gherghel. În program au fost: Missa in Jazz de Peter Schindler, trei poeme creştine din opera poetului Ioan Alexandru şi a episcopului Ioan Ploscaru.
Luni, 28 iunie, începând cu ora 12.00, în catedrala "Adormirea Maicii Domnului" a avut loc o oră de adoraţie, la care au participat ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, PS Aurel Percă şi peste o sută de preoţi.
În cadrul adoraţiei, Preasfinţitul Petru Gherghel a mulţumit lui Dumnezeu pentru cei 70 de ani de viaţă şi a cerut de la Dumnezeu har şi binecuvântare pentru a-şi împlini misiunea în continuare.
Finalul celebrării a fost transmis şi la Radio Iaşi (AM, 1053 Khz). PS Aurel Percă, amintind de cei 20 de ani de episcopat şi 70 de ani de viaţă, ca un gest de recunoştinţă şi de preţuire, a înmânat păstorului diecezei volumul omagial "Ca toţi să fie una". Este o vorba de mai multe "studii şi articole în onoarea PS Petru Gherghel cu ocazia împlinirii a 20 de ani de episcopat şi 70 de ani de viaţă". În cele 444 de pagini este abordată "tematica vastă a multiplelor domenii ce au fost impulsionate de activitatea unui păstor atent la semnele timpurilor şi care se prezintă ca o confirmare din partea unor personalităţi deosebite din Biserica Catolică, precum şi din sfera oamenilor de ştiinţă şi a cercetătorilor istorici că PS Petru Gherghel a avut la inimă promovarea ştiinţelor teologice, că a susţinut studii cu caracter istoric şi ştiinţific pentru a ilumina trecutul istoric al creştinilor catolici de pe meleagurile Moldovei, dar şi pentru a sublinia valorile culturale şi istorice ale poporului român, la care au contribuit semnificativ şi creştinii catolici". Totodată PS Aurel, în numele preoţilor şi credincioşilor, a spus: "Sincere felicitări şi urări pentru ziua aniversară şi onomastică, Preasfinţite. Le încredinţăm Maicii Preacurate ca ea să le poarte la tronul Tatălui ceresc. Patronul ceresc, sfântul Petru, să vă fie în continuare ocrotitor şi model de slujire a Bisericii".
Dr. Nicolae Tomescu, directorul Radioului Iaşi, a oferit episcopului de Iaşi o plachetă pe care au fost gravate următoarele cuvinte:
"Excelenţei sale Petru Gherghel, episcop de Iaşi!
Dumnezeu dă celor care există în şi pentru România cuvânt şi gând cu putere multă, pentru ca omul să devină ceea ce este el zidit de creator, chip al lui Dumnezeu.
Radio Iaşi nu poate decât să vă recunoască asemănarea şi frumuseţea cea dintâi, gândul, cuvântul, existenţa întru dumnezeire şi slujirea oamenilor!
Redactor şef, dr. Nicolae Tomescu".
Episcopul de Iaşi a cerut celor prezenţi şi ascultătorilor să continue să se roage pentru Preasfinţia sa. A mulţumit tuturor şi a spus că aşază darurile primite pe altar pentru a le oferi lui Dumnezeu.
Marţi, 29 iunie, în solemnitatea Sfinţilor Petru şi Paul, începând cu ora 17.00, PS Petru Gherghel va celebra în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină", din Iaşi, o Liturghie de mulţumire.
Cu aceeaşi ocazie, la ora 19.30, în catedrala din Iaşi, va fi un concert vocal simfonic de muzică sacră susţinut de corul mixt al catedralei şi o orchestră formată din tineri interpreţi ieşeni; organist Octavian Bişoc, dirijor pr. Florin Spătariu.
Pr. Cornel Cadar
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 28 iunie: La mulţi ani pentru PS Petru Gherghel!
