|
| Pr. Mihai Percă (Foto: Facebook) |
Interviu cu pr. Mihai Percă, preot capelan al sanctuarului marian de la Lourdes
Pr. Mihai Percă, preot capelan al sanctuarului marian de la Lourdes, l-a însoţit pe Mons. Nicolas Brouwet, episcop al Diecezei de Tarbes şi Lourdes (Franţa), în perioada 25-31 octombrie 2017, în vizita pe care a făcut-o în Dieceza de Iaşi la invitaţia PS Petru Gherghel. Cu această ocazie, părintele a răspuns la câteva întrebări pentru Radio Maria.
Părinte, de când sunteţi la Lourdes şi de ce aţi ales acest loc?
Întrebarea pe care mi-o puneţi are două părţi. De când sunt la Lourdes? Din ziua de 7 august 2006. De ce am ales Lourdesul? De fapt, nu eu l-am ales, ci Dumnezeu m-a ales pentru locul acesta prin episcopii care m-au trimis în acest loc binecuvântat şi de har. Cum am ajuns, de fapt, acolo? În anul 2005, în luna octombrie, episcopul Petru Gherghel s-a întâlnit cu episcopul Jaques Perrier de la Lourdes, la un Sinod al Episcopilor despre Euharistie. Fiecare a vorbit despre dieceza proprie. Episcopul nostru spunea: Eu am preoţi. Celălalt: Eu am nevoie de preoţi. Aşa că totul a pornit de acolo.
Care este funcţia Sfinţiei Voastre în sanctuarul Maicii Domnului de la Lourdes?
Până în anul 2010 am lucrat la sanctuar şi în câteva parohii din jurul Lourdesului. Din iulie 2010 sunt numai la sanctuar şi sunt responsabilul capelei spovezilor.
Numeric vorbind, cam câţi credincioşi trec pe la tronul milostivirii într-un an? Întâlniţi des şi români pelerini la sanctuar?
E greu de spus numărul credincioşilor care trec pe la scaunul de spovadă, pe la capela spovezilor din sanctuar. Cert este că fiecare pelerinaj care se organizează din diecezele Franţei sau ale lumii are în cadrul celebrărilor sale şi un moment pentru sfânta Spovadă. Aşadar, cei care se spovedesc nu sunt numai cei care vin la capela spovezilor. De exemplu, în perioada 4-7 octombrie 2017 a fost pelerinajul organizat de preoţii dominicani pentru Sfânta Fecioara Maria, Regina Rozariului. Într-o seară, în bazilica subterană "Pius al X-lea", a fost şi ocazie de spovezi. Erau peste 110 preoţi care spovedeau în acelaşi timp cei 22.000 de pelerini. Oricum, în lunile iulie, august, mai, octombrie, este mult mai multă lume la spovadă decât de obicei.
În afară de aceste cazuri, să spunem "extraordinare", câţi capelani speciali pentru spovezi are sanctuarul Maicii Domnului de la Lourdes?
Suntem câţiva capelani, dar, pentru că nu putem face faţă, invităm şi preoţi din exterior pentru a ne ajuta. În felul acesta, de exemplu în luna august, acest an, am avut 10 preoţi din afară, plus noi, 8 capelani.
Papa Francisc a spus despre sacramentul Spovezii că nu trebuie privit ca o cameră de tortură, ci precum locul cel mai tainic unde putem experimenta milostivirea lui Dumnezeu. Părinte, în lumina experienţei de confesor, care este ideea corectă pe care un om trebuie să o aibă despre Spovadă? Căci există de multe ori - şi trebuie să recunoaştem acest lucru - o teamă sau o reticenţă faţă de acest sacrament divin.
E adevărat că Spovada, pentru unii, poate fi un motiv de teamă, dar nu este deloc cazul. Pentru că tot ce facem e cunoscut deja de Dumnezeu, el ştie ceea ce este în inima noastră, în sufletul nostru. În sacramentul acesta al Spovezii, Dumnezeu acţionează ca şi noi, într-un fel. Ca să mă înţelegeţi, vă dau un exemplu: Dacă cineva din familia voastră se îmbolnăveşte, ce faceţi? Staţi cu mâinile încrucişate? Nu cred. Nu cred că o să spuneţi: "Descurcă-te! E treaba ta!" Îl ajutaţi! Când omul face un păcat, se găseşte în aceeaşi situaţie: e bolnav. Dumnezeu îi vine în ajutor, vrea să îl ierte, să-l ridice, să-l vindece. E atât de logic. Să ne fie teamă de vindecare? E nonsens. De câte ori, de exemplu, noi ne spălăm pe faţă? În fiecare zi, cred, nu? Deci nu o dată la un an sau peste ani. Dacă nu ne-am spăla faţa o săptămână, cum am arăta? Faţa ne-o spălăm zi de zi. Inima, de ce nu? Pentru că noi nu ne găsim în faţa noastră, ci în inima pe care o avem. Acolo este tezaurul nostru.
Care este programul zilnic al celebrărilor la sanctuarul marian de la Lourdes?
Cât priveşte Liturghiile, sunt numeroase. Noi, în calitate de capelani francezi (eu sunt acolo pentru francezi), avem în fiecare zi 7 sau 8 Liturghii. Ultima este la ora 23.00, la grotă. Este o Liturghie unde mulţi pelerini vor să se regăsească pentru că este multă linişte şi pace. Sunt însă zile când sunt multe, multe Liturghii în sanctuar. De exemplu, anul acesta, în ziua de 10 februarie - ziua care precedă sărbătoarea primei apariţii -, au fost 80 de Liturghii în 24 de ore. Pentru că sunt grupuri diferite de pelerini care vin organizat. Pe lângă Liturghiile sanctuarului, iată, sunt şi aceste Liturghii într-un fel comunitare, dar cu pelerinii care vin împreună.
În afară de Liturghii, alte celebrări mai există?
Sigur că da. Sunt conferinţe despre sacramente, Calea crucii, Rozariul la grotă în fiecare zi la ora 15.30 după-amiază, procesiunea euharistică, la ora 17.00 după-amiază, şi procesiunea mariană cu lumânările aprinse, la ora 21.00 în fiecare zi: că plouă, ninge, că e frumos, tot timpul procesiunea aceasta are loc. De asemenea, cât priveşte programul spovezilor: ele sunt dimineaţa de la 8.00 până la 11.30, după-amiaza de la 14.30 până la 18.30 - programul organizat. Dar dacă sunt pelerinaje care ne cer ajutorul în afara acestui program, le venim în ajutor, cu siguranţă. E misiunea noastră.
Ne-aţi putea împărtăşi o experienţă aparte pe care aţi trăit-o acolo şi care v-a motivat în credinţă?
Am să vă dau două exemple. Într-o zi - era în iulie 2012 -, după ce am terminat spovezile, am trecut pe la grotă. Aproape de grotă, am văzut o femeie într-un fotoliu rulant, iar alături de ea, soţul ei. Ea în cărucior, el în genunchi, alături de ea. Aproape de urechea ei, pentru ca să se roage împreună Rozariul şi pentru a nu deranja pe pelerini. A fost extraordinar. Simplu şi atât de frumos. În aprilie anul acesta, fiind în faţa scaunului spovezii, am văzut că a intrat în capelă o femeie destul de tânără, într-un fotoliu rulant, dar era electric, deci ea era autonomă, într-un fel. Văzând-o, am compătimit-o. Ea a observat lucrul acesta. Am intrat în vorbă cu dânsa şi am întrebat-o: "Căutaţi pe cineva?" Ea îmi răspunde: "Părinte, vreau să mă spovedesc". Văzând că eu o privesc cu o anumită teamă, pentru că o vedeam în fotoliul acela rulant, ea îmi spune: "Părinte, nu vă gândiţi la mine. Sunt foarte fericită. Mulţumesc lui Dumnezeu că trăiesc şi mă rog în fiecare zi să trăiesc". Şi am întrebat-o: "Dar cum poţi spune lucrul acesta?" Şi ea mi-a răspuns simplu: "Când aveam 12 ani, un tratament medical inadecvat m-a paralizat. Medicii mi-au spus că voi trăi 3-5 luni. Nu mai mult. Astăzi am 43 de ani. Şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că trăiesc. Şi mă rog să trăiesc. Sunt fericită". Deseori căutăm la Lourdes minuni. Iată una dintre ele: o persoană care ştie ce face, ştie ce vrea, ştie să trăiască cu Dumnezeu în bucurie, chiar şi când e greu.
Aţi putea să ne daţi un număr aproximativ al pelerinilor care vin la Lourdes? Lunar? Anual? De asemenea, care ar fi topul ţărilor care preferă Lourdesul ca loc de pelerinaj?
Cât priveşte numărul pelerinilor, sunt aproximativ 1 milion şi jumătate - 1 milion 800 de mii, la ora actuală. În anul 2008 au fost mult mai mulţi: era vorba de vreo 6 milioane. Era jubileul a 150 de ani de la prima apariţie. Este de ştiut faptul că pelerinii aceştia nu vin pentru o singură zi. De obicei, pentru 3-4 zile. Şi când vin, vin împreună cu bolnavii lor. Tocmai de aceea, dacă veţi veni la Lourdes sau dacă urmăriţi emisiuni care transmit direct prin camere video Lourdesul, veţi observa mulţi bolnavi. Dar cei sănătoşi sunt mult mai numeroşi. Oricum, la Lourdes Dumnezeu lucrează minunat: în viaţa celor sănătoşi prin bolnavii care sunt acolo, în viaţa celor bolnavi prin ajutorul pe care îl primesc de la cei sănătoşi. Dumnezeu e prezent. Pentru că Isus spunea: Ceea ce aţi făcut altora, mie mi-aţi făcut. Ţările care vin la Lourdes? În primul rând sunt diecezele care vin din Franţa. Apoi urmează Italia. Sunt pelerinaje, de asemenea, care în ultimul timp au început să se organizeze din Polonia. În ultimii ani am observat foarte multe pelerinaje din America de Sud, din Asia, mai ales Filipine, Coreea, Singapore, Japonia şi mulţi din China. De peste tot credincioşii o caută pe mama lor din cer care a vizitat pământul la Lourdes.
Ştim că Franţa este o ţară destul de secularizată. Cum este privit un preot? Cum este înţeleasă credinţa acolo? Se intersectează cu viaţa concretă a omului trăitor pe pământ francez?
De multe ori, preotul este străin în comunităţile din Franţa pentru că un preot are de administrat multe parohii. Când eram în parohie aveam 17 parohii, singur. Preoţii încearcă să celebreze sacramentele într-un sat sau altul, dar nu reuşesc să intre în contact prea mult cu credincioşii pentru că trebuie să fugă la un alt loc unde îi aşteaptă alţi credincioşi. Lucrul acesta lipseşte foarte mult: comuniunea cu credincioşii. Cum este privit preotul de către credincioşi sau de către francezi? Depinde de persoană, de educaţia pe care a primit-o: cu bucurie, încredere, rezervă, dispreţuit. Oricum, preotul în astfel de situaţii trebuie să ştie că trebuie să fie el însuşi. Să nu uite că nu se reprezintă pe sine, ci pe Cristos, care iubeşte pe orice persoană, chiar şi pe cea care îi închide poarta. Credinţa se intersectează cu viaţa concretă a omului? Bineînţeles. Episcopul de Tarbes şi Lourdes spunea în aceste zile, într-una din parohii, că francezul este mulţumit dacă are o casă, un loc de muncă şi dacă poate să facă un pic de vacanţă. Asta îi ajunge. Până la un punct. Pentru că, atunci când intervin greutăţile, descoperă că aceste lucruri sunt trecătoare, în astfel de situaţii se trezeşte în inima lui, ca şi în viaţa fiecărui om, întrebările: Pentru ce trăiesc? Care este sensul vieţii mele? Unde mă duc şi pentru ce? "În acest teren profund al inimii umane, Biserica - spune episcopul de Tarbes şi Lourdes, Monseniorul Nicolas Brouwet - trebuie să vestim cuvântul lui Dumnezeu, pe Cristos". El este cel care trezeşte în sufletul lor setea aceasta de infinit, de Dumnezeu, de adevăr, de sens.
Un gând pentru cititori.
Dacă puteţi intra pe site-ul sanctuarului, veţi găsi multe lucruri care descoperă ceea ce s-a petrecut în anul 1858, din februarie până pe 16 iulie, în cele 18 apariţii. Cea care vine să o întâlnească pe Bernadeta la grotă e sfânta Fecioară, neprihănit-zămislită. Ea o întâmpină pe Bernadeta cu un surâs care i-a schimbat viaţa, care i-a dat încredere, care a făcut-o să se pregătească pentru prima Spovadă şi pentru prima Împărtăşanie. Maria, de fapt, a pregătit-o pe Bernadeta pentru întâlnirea cu Cristos. De aceea, i-a revelat evanghelia, i-a oferit izvorul, a cerut construirea unei capele. Maria, mama noastră, ne conduce totdeauna la Isus. Că suntem acasă, la Lourdes, sau la alt sanctuar din lume al Maicii Domnului, ea este pretutindeni mama noastră, trebuie să o iubim, suntem fiii ei.
Interviu realizat de pr. Cristian Bîrnat
şi difuzat la Radio Maria la 3 noiembrie 2017
* * *
* * *
Începând cu 15 septembrie 2017, la Lourdes mai este un preot originar din Dieceza de Iaşi: pr. Iosif Dorcu, care colaborează la Parohia "Sacré-Coeur" din Lourdes.
