Editura "Sapientia": Două cărţi dedicate episcopului Petru Gherghel la triplul jubileu şi colegilor săi de serie
La Editura "Sapientia" au apărut cartea În inima Diecezei: preot, profesor, rector, episcop. Volum omagial oferit PS Petru Gherghel de comunitatea Seminarului mare "Sfântul Iosif" din Iaşi, cu ocazia sărbătoririi a 75 de ani de viaţă, 50 de ani de preoţie şi 25 de ani de episcopat, sub coordonarea pr. dr. Ştefan Lupu, şi cartea "Nu voi m-aţi ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi". 50 de ani de slujire preoţească (1965-2015), scrisă de pr. dr. Fabian Doboş.
*
La Editura "Sapientia" a apărut cartea În inima Diecezei: preot, profesor, rector, episcop. Volum omagial oferit PS Petru Gherghel de comunitatea Seminarului mare "Sfântul Iosif" din Iaşi, cu ocazia sărbătoririi a 75 de ani de viaţă, 50 de ani de preoţie şi 25 de ani de episcopat, sub coordonarea pr. dr. Ştefan Lupu. Cartea apare în colecţia "Istoria Bisericii", formatul 21x30 cm, are 288 de pagini color, copertă cartonată, şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 100 lei.
Urmând lecţia magistrală a Învăţătorului ei, Biserica încă de la început, prin diferite forme şi metode, s-a îngrijit să-i pregătească pe cei care aveau să continue opera încredinţată apostolilor, sub coordonarea aceluiaşi maestru şi învăţător, avându-l mereu alături pe "Duhul adevărului, care îi va învăţa toate" (cf. In 14,15-26).
Aceasta a fost calea prin care Isus a continuat şi continuă să-şi pregătească ucenici şi apostoli, pe care să-i învestească cu putere de sus, pentru a vesti lumina evangheliei şi adevărul credinţei: şcoala lui Isus, calea îngrijirii vocaţiei şi a creşterii în slujire, calea seminarului.
Comunitatea Seminarului Mare Diecezan din Iaşi, cu ocazia triplului aniversar al PS Petru Gherghel (75 de ani de viaţă, 50 de ani de slujire prezbiterală şi 25 de ani ca episcop al Diecezei de Iaşi), a pregătit acest volum omagial ca semn de profundă recunoştinţă pentru grija Excelenţei Sale faţă de bunul mers al Seminarului de-a lungul a aproximativ jumătate de secol.
Acest volum are patru părţi care însumează perioada cuprinsă între anul 1956, momentul redeschiderii Seminarului din Iaşi, şi anul 2015. Fiecare an academic prezintă atât lista cu preoţii profesori şi formatori din Seminar, cât şi lista cu seminariştii înscrişi în fiecare an. De asemenea, mai multe pagini au fost dedicate prezentării evenimentelor din cadrul anilor academici în care îl găsim prezent pe PS Petru Gherghel în viaţa Seminarului.
Astfel, prima parte cuprinde anii 1956-1969, perioadă în care îl întâlnim pe PS Petru Gherghel ca elev la şcoala de Cantori şi, apoi, student la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iaşi. Anul 1965 reprezintă unul deosebit de important, deoarece, după absolvirea studiilor teologice, pe 29 iunie, la Alba-Iulia, cei 15 seminarişti din anul VI primesc hirotonirea preoţească de la Preasfinţitul Márton Áron, mărturisitor al credinţei şi simbol al rezistenţei anticomuniste. După o scurtă activitate pastorală desfăşurată în parohia Barticeşti, alături de pr. Mihai Rotaru, pr. Petru Gherghel a fost numit vicar parohial la Rădăuţi, unde a lucrat împreună cu pr. Iosif Krassler, până în anul 1970.
A doua parte a acestui volum prezintă evenimentele legate de activitatea Preasfinţiei Sale ca profesor de teologie morală la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi. Această slujire o primeşte în toamna anului 1970, după ce pr. Andrei Gherguţ (care lucra ca profesor încă din anul 1968) a fost nevoit să părăsească seminarul din cauza presiunii exercitate de Departamentul Cultelor.
După 5 ani de activitate didactică, la începutul anului academic 1975-1976, pr. Petru Gherghel este desemnat de PS Petru Pleşca să preia conducerea Institutului Teologic. În calitate de rector, s-a îngrijit de buna formare a seminariştilor, dar şi de refacerea clădirii seminarului. Aceste evenimente sunt prezentate în cea de-a treia parte a acestui volum.
Ultima parte, cea mai voluminoasă are în vedere perioada cuprinsă între anii 1978-2015. La câteva zile după groaznicul cutremur, în ziua de 19 martie 1977, în ziua sfântului Iosif, patronul Seminarului, a trecut la cele veşnice păstorul Diecezei de Iaşi, PS Petru Pleşca. La conducerea Diecezei de Iaşi a urmat pr. Andrei Gherguţ, în calitate de ordinarius substitutus. Trimişii Sfântului Scaun, consultând clerul local, l-au propus autorităţilor statului pe pr. Petru Gherghel, care l-au acceptat. Astfel, pe data de 21 februarie 1978, Papa Paul al VI-lea l-a numit pe pr. Petru Gherghel, în vârstă de doar 38 de ani, la cârma Diecezei de Iaşi, în calitate de Ordinarius ad nutum Sanctae Sedis cum munere administratoris apostolici. În această calitate, a condus Dieceza de Iaşi, implicându-se totodată şi în viaţa Seminarului, până în anul 1990, moment în care este consacrat episcop diecezan de Iaşi. Consacrarea a avut loc pe 1 mai 1990, pe treptele de la intrarea în seminar.
Întreaga sa activitate, ca simplu preot, ca profesor de teologie morală, ca rector al seminarului, ca administrator apostolic şi apoi ca episcop diecezan de Iaşi, a fost îndreptată spre creşterea spirituală a credincioşilor şi, în special, a comunităţii Seminarului, pe care l-a numit "inima inimii Diecezei". Aproape în fiecare moment important al unui an academic (deschiderea anului academic, pomenirea tuturor credincioşilor răposaţi, diaconatul, concertul de Crăciun, academiile susţinute de seminarişti, simpozioanele organizate de conducerea Seminarului, instituirea de lectori, acoliţi, hramul seminarului etc.) îl găsim pe PS Petru Gherghel alături de comunitatea seminarului.
Preoţii profesori şi formatori, seminariştii şi surorile din comunitatea Seminarul Mare Diecezan "Sfântul Iosif" din Iaşi îi mulţumesc cu această ocazie PS Petru Gherghel pentru grija părintească arătată faţă de Seminar în toţi aceşti ani şi îi doresc să aibă mereu o "inimă" tânără, puternică şi docilă la chemarea Păstorului.
*
La Editura "Sapientia" a apărut cartea "Nu voi m-aţi ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi". 50 de ani de slujire preoţească (1965-2015), scrisă de pr. dr. Fabian Doboş. Cartea apare în colecţia "Istoria Bisericii", formatul 17x24 cm, are 40 de pagini color şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 20 lei.
Referindu-se la slujirea preoţească, cineva se exprima astfel: "Dacă Cristos te cheamă să-l slujeşti în via sa, îţi dă cu siguranţă şi harurile necesare să duci la îndeplinire această măreaţă şi nobilă chemare". Sfântul Ioan Paul al II-lea, celebrându-şi jubileul de aur al Preoţiei şi privindu-şi viaţa prin această prismă, a exclamat: "Preoţia este, pe de o parte, un dar, iar pe de altă parte, un mister". Viaţa preotului este un dar şi, în acelaşi timp, mister, participare la misterul însuşi al Fiului lui Dumnezeu întrupat şi al Darului (Duhul Sfânt) revărsat din belşug în interiorul Bisericii.
Slujirea preoţească nu este nicidecum o alegere personală. Ea este alegerea lui Cristos, iar cel care se simte chemat nu trebuie să fie îngrijorat. Cel care cheamă oferă toate darurile de care are nevoie cel chemat ca să-şi poată împlini datoriile sale şi să se poată simţi cu adevărat împlinit.
Părintele Fabian Doboş, prin cartea «Nu voi m-aţi ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi». 50 de ani de slujire preoţească (1965-2015), apărută recent la Editura Sapientia, doreşte să evidenţieze modul în care a lucrat Dumnezeu în 15 preoţi, în frunte cu PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, hirotoniţi la 29 iunie 1965 de către episcopul de Alba Iulia, Márton Áron. Astăzi, din cei 15 preoţi, în viaţă au rămas doar opt; cu toate acestea, pentru toţi 15 chemarea este aceeaşi, adică veşnică, iar "vreau"-ul lor rostit în ziua hirotonirii a fost unul spus pentru totdeauna: "Tu eşti preot în veci după rânduiala lui Melchisedec" (Evr 5,6).
Această scurtă lucrare apare deci într-un moment aniversar: jubileul de aur, 50 de ani de preoţie. Autorul a dorit să marcheze acest moment prin acest volum în care sunt prezentate pe scurt viaţa şi activitatea acestor slujitori care au răspuns în pozitiv şi prompt la chemarea adresată de Dumnezeu. Numele lor sunt: pr. Mihai Budău, pr. Ieronim Budulai, pr. Ioan Ciceu, pr. Alois Dămoc, pr. Anton Dînculesei, pr. Iosif Doboş, pr. Leonard Donea, pr. Pavel Gabor, ep. Petru Gherghel, pr. Ioan Jicmon, pr. Ştefan Lupaşcu, mons. Petru Mareş, pr. Isidor Mocanu, pr. Petru Pătraşcu şi pr. dr. Ioan Tamaş.
Parcurgând pagină cu pagină biografia fiecărui preot jubilant putem admira frumuseţea şi bogăţia harului lui Cristos revărsat în inima celor chemaţi să-l urmeze în slujirea poporului răscumpărat prin sângele său. Harul Preoţiei, deşi este unic şi creează unitatea cu Cristos şi între preoţi, produce roade diferite, în funcţie de nevoile Trupului mistic - Biserica. Şi această unitate în diversitate o putem contempla în viaţa şi activitatea pastorală a promoţiei 1965.
Fiecare preot este un păstor, însă, din cei 15 preoţi, unul a fost înzestrat cu harul de a fi păstor al unei Biserici particulare - Dieceza de Iaşi -, în persoana PS Petru Gherghel. Acesta, mai întâi a fost numit (la 21 februarie 1978) ordinarius ad nutum Sanctae Sedis cum munere administratoris apostolici al Episcopiei de Iaşi) printr-un decret al Sfintei Congregaţii a Episcopilor, apoi, la 1 mai 1990, a fost consacrat episcop al Diecezei de Iaşi. Deviza pe care şi-a luat-o la începutul episcopatului său, "Ca toţi să fie una" (In 17,11), indica o direcţie, un orizont spre care trebuia să se îndrepte. Unitatea clerului şi unitatea poporului lui Dumnezeu constituiau modalitatea cea mai bună de rezistenţă în faţa presiunii regimului comunist, dar exprimau şi caracteristica Bisericii una, sfântă, catolică şi apostolică. În toţi cei 25 de ani de slujire episcopală, PS Petru a încercat să rămână fidel acestui motto.
Modul de trăire al slujirii preoţeşti şi episcopale a PS Petru Gherghel şi modul în care şi-au desfăşurat activitatea colegii lui de serie sunt un adevărat ajutor pentru credincioşi: pot fi consideraţi exemple demne de urmat în slujirea lui Cristos şi a comunităţilor care le-au fost încredinţate. Sunt modele de curaj pentru cauza lui Cristos, modele pentru propovăduirea speranţei creştine, modele de iubire, modele de dăruire lui Dumnezeu şi pentru mântuirea poporului credincios. Cu ocazia jubileului lor de aur, întreaga Dieceză de Iaşi, înalţă către Dumnezeu în gând de mulţumire şi de preţuire pentru cei 15 lucrători în via Domnului.
Laurenţiu Turbuc
* * *
În inima Diecezei: preot, profesor, rector, episcop. Volum omagial oferit PS Petru Gherghel de comunitatea Seminarului mare "Sfântul Iosif" din Iaşi, cu ocazia sărbătoririi a 75 de ani de viaţă, 50 de ani de preoţie şi 25 de ani de episcopat
Ştefan Lupu, coordonator, Ed. "Sapientia", 2015, ISBN 978-606-578-205-1, 21x29 cm, 288 p., 100 lei
"Nu voi m-aţi ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi". 50 de ani de slujire preoţească (1965-2015)
Fabian Doboş, Ed. "Sapientia", 2015, ISBN 978-606-578-209-9, 17x24 cm, 40 p., 20 lei
* * *
Aceste materiale, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):
Din Librăria "Presa Bună":
- prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
- prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
- prin e-mail: [email protected]
- prin Internet: www.ercis.ro/libraria
* * *
Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro