În weekendul 4-6 iunie 2021, tinerii din Asociaţia Kolping Moldova s-au întâlnit la Oituz pentru o sesiune de formare.

În cadrul programului desfăşurat, tinerii voluntari aflaţi la început de drum în viaţa asociaţiei au aflat despre activităţile, misiunea şi organizarea acesteia, iar pe parcursul întâlnirii am îmbinat partea formativă cu cea distractivă.

A fost cu atât mai interesant cu cât pe lângă tinerii din Oituz, Ferăstrău şi Ploscuţeni ni s-au alăturat şi tinerii voluntari din cadrul proiectului internaţional ELF din Hîrja care ne-au prezentat vineri seară câteva obiceiuri culinare din ţările din care provin, pregătindu-ne un festin cu elemente tradiţionale. Ziua s-a încheiat cu un frumos foc de tabără.

Sâmbătă, am început cu mult entuziasm, voluntarii bucurându-se de câteva jocuri, urmate de prezentările de bază în formarea unui voluntar Kolping. La una din acestea, am avut-o invitată pentru un moment de mărturie pe Mădălina Blaj, o tânără din Oituz, absolventă a Facultăţii de Aeronautică. Ea ne-a povestit despre traseul formativ, personal şi profesional. Partea formativă a fost concluzionată de către presesul nostru diecezan, pr. Ştefan Ciubotaru, căruia îi mulţumim pentru că a fost alături de noi. După-amiază, încântaţi de vremea frumoasă, am reuşit să realizăm o drumeţie pe Vârful Coşna unde ne-am putut bucura de panorama extraordinară şi emoţionanta încărcătură istorică a acestui loc.

Activităţile au fost încheiate duminică dimineaţă cu participarea la Sfânta Liturghie de la Biserica "Preasfânta Treime" din localitate, reuşind astfel să finalizăm un timp de formare cu speranţă şi încredere în tinerii care vin din spate plini de entuziasm şi curaj pentru activităţile asociaţiei noastre.

Bianca Nicu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 4-6 iunie: Kolping Moldova: Întâlnire de formare pentru tineret la Oituz