Iugani: Un nou preot din comunitate

În catedrala din Ferrara (Italia), sâmbătă, 28 septembrie 2013, pr. Adrian Gabor a fost hirotonit preot, împreună cu alţi şapte colegi, de către episcopul Luigi Negri, episcop de San Marino-Montefeltro (Italia).

La acest eveniment au participat un număr mare de preoţi, dintre care şi şase preoţi români, mai multe familii din Iugani care lucrează prin apropierea Ferrarei, familia părintelui nou-sfinţit şi foarte mulţi credincioşi.

Născut la 16 iunie 1982, originar din Iugani, pr. Adrian Gabor a absolvit Seminarul mic din Bacău în anul 2001, apoi a continuat Seminarul mare din Iaşi, între anii 2001-2007, ajungând în anul V.

În anul 2008 a plecat în Italia. Din anul 2011 a intrat în Seminarul Diecezan din Dieceza de Ferrara-Comacchio (Italia). La 8 decembrie 2012 a fost sfinţit diacon de către episcopul Paolo Rabitti. A fost încardinat în Dieceza de Ferrara-Comacchio şi actualmente este vicar la parohia din Cassana.

Prima sfântă Liturghie în satul natal, Iugani, va fi celebrată la 6 octombrie 2013.

Bunul Dumnezeu să îl lumineze cu harul său, pentru a putea duce la bun sfârşit lucrarea cea bună pe care a început-o în pr. Adrian!

* * *

"«Tu eşti preot în veac» - aceste cuvinte răsună azi în inima mea. Acest mister este mare. Sacramentul Preoţiei m-a transformat. De astăzi nu voi mai putea trăi viaţa ca înainte. Cristos este cel care trăieşte în viaţa mea. Sunt şi rămân om, dar fiinţa mea, transformată de Duhul Sfânt prin impunerea mâinilor, a devenit un semn vizibil, viu, al prezenţei lui Cristos în lume. Am fost chemat pentru a-l urma. Astăzi, acest fapt, această chemare se concretizează într-un mod cu totul special. Este o continuare a urmării lui Cristos, dar în acelaşi timp şi un nou început. De astăzi sunt chemat pentru a oferi în numele lui jertfa sfintei Liturghii. Sunt chemat pentru a fi între oameni păstor, după modelul lui Isus, bunul păstor" (pr. Adrian Gabor).

Pr. Pavel Beşleagă