Iugani: Campus "Vara Împreună" 2016

În perioada 18-24 iulie 2016 a avut loc a XIII-a ediţie a campusului "Vara Împreună" la Iugani, cu tema "Iosif cel milostiv - Regele viselor". Aproximativ 200 de copii şi 70 de animatori au participat la activităţile recreative şi formative propuse de Comunitatea "Iosefinii lui Murialdo" din Roman în colaborare cu părintele paroh Marcel Blaj şi părintele vicar Eusebiu Tulbure.

Copiii au fost împărţiţi în nouă echipe, patru mari şi patru mici, purtând fiecare numele unor personaje din Istoria lui Iosif: Faraoni, Egipteni, Beduini şi Păstori. Cei mai mici, de la grădiniţă şi grupa pregătitoare, au format şi ei o echipă numită Visătorii, având activităţi diferite faţă de cele pregătite pentru cei mai mari.

În fiecare zi programul începea la ora 9:00 şi se încheia la ora 12:30. Rugăciunea, bansurile, sceneta de teatru, cateheza şi jocurile au fost ingredientele unei săptămâni pline de distracţie şi voie bună.

"Abia aşteptam să ajung la biserică pentru a mă încărca cu energia şi entuziasmul din privirea copiilor", a mărturisit una dintre animatoare.

După toată munca depusă în pregătirea şi buna desfăşurare a campusului animatorii au plecat într-o excursie pe muntele Ceahlău.

Mulţumim preoţilor din comunitate noastră, seminariştilor iosefini şi tuturor animatorilor pentru reuşita acestui campus. Nu în ultimul rând, mulţumim Domnului pentru vremea bună şi clipele frumoase petrecute împreună.

Iudita Ghercă

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 18-24 iulie: Iugani: Campus "Vara Împreună" 2016