"Vino, Duhule Sfinte, peste noi revarsă darurile tale!" Marţi, 2 iunie 2026, 18 fete şi 17 băieţi din comunitatea catolică românească din Torino au primit sacramentul Confirmaţiunii, într-o atmosferă de mare sărbătoare, la Liturghia prezidată de PS Petru Sescu.
Pentru o zi, Capelania catolică românească din Torino parcă s-a transformat într-o mică capitală a credinţei, prin prezenţa numeroasă a prezbiterilor care au concelebrat Sfânta Liturghie împreună cu Preasfinţitul Petru Sescu, cei "de departe": Mons. Isidor Iacovici (Roma), pr. Cezar Chelaru-Dămoc (Maikona, Kenia), pr. Paul Căliman (Milano), pr. Andrei Ficău (Torino), pr. Claudiu Iştoc (Alba), pr. Adrian Stoica (Monaco) cu cei "de-ai casei": pr. paroh Iulian Herciu, diaconul Daniel Mîrţ şi diaconul permanent Silviu Catana.
Biserica "Madonna del Carmine" i-a primit cu bunăvoinţă în braţele sale materne pe cei 35 de tineri care s-au pregătit de-a lungul anului catehetic împreună cu părintele diacon Daniel Mîrţ pentru "a fi demni" de primirea sacramentului maturităţii creştine. O maturitate care izvorăşte mai ales din darul perseverenţei, căci "este foarte frumos să primim acest sacrament, pentru că plinătatea Duhului Sfânt ne dă acest entuziasm, această forţă, această capacitate de a-l urma pe Isus Cristos, de a-i spune mereu «da» Domnului, de a nu ne teme să-l urmăm cu curaj, de a trăi credinţa într-o lume care de atâtea ori vrea să ne îndepărteze de Isus" (Papa Leon al XIV-lea). O lume în care românii din diaspora încearcă mereu să îşi amintească propriile rădăcini şi să pună în practică toate frumoasele învăţăminte primite acasă, încercând să le fie exemplu propriilor fii. Unul dintre moduri este contribuţia concretă a comunităţii, împreună cu Dieceza de Iaşi, la susţinerea proiectelor în Maikona, Kenya.
După cum a subliniat şi Preasfinţitul Petru Sescu, familia este nucleul principal în care noile generaţii cresc, felicitând candidaţii pentru dublul efort depus de a se pregăti în limba română, cu dorinţa de a se apropia de cultura şi limba natală a părinţilor.
Mulţumind tuturor prezbiterilor prezenţi, în mod deosebit Preasfinţitului Petru Sescu, pentru prezenţa şi prietenia sa, şi părintelui diacon Daniel Mîrţ, care s-a ocupat cu iubire şi dăruire de toate nevoile Capelaniei în perioada în care a fost în mijlocul acesteia, comunitatea din Torino se strânge alături de propriii copii, cu o sensibilitate în plus, conştienţi fiind de faptul că "imigrantul din prima generaţie se confruntă cu probleme bine definite [...] şi îi este foarte greu să se adapteze. Dar, indiferent cât de mari sunt dificultăţile, el poate recurge la confruntarea cu propriile sale rădăcini culturale. Poate suferi de nostalgie; poate regreta că a emigrat, dar, cel puţin, nu are îndoieli cu privire la propria identitate: este un expatriat care trebuie să găsească o modalitate de a se adapta la noua ţară. Copilul unui imigrant, pe de altă parte, se confruntă cu o problemă mai subtilă: dacă s-a născut în noua ţară, nu are nimic care să-l protejeze atunci când se simte respins de societatea gazdă. Se află în poziţia dificilă a cuiva cu un picior în două lumi separate. În timp ce părinţii săi se aşteaptă ca el să le urmeze cultura şi tradiţiile şi să se simtă conectat la o patrie pe care nu a văzut-o niciodată, el caută cu disperare să aparţină singurei ţări pe care o cunoaşte. Dar societatea sa insistă să-l considere străin, iar el, care s-a născut acolo, aude uneori cuvintele: Întoarce-te de unde ai venit!" (Castels S., Kosack G., Imigraţia şi structura de clasă în Europa de Vest).
Tatiana Ghiurca
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 2 iunie: Italia: Sărbătoarea Mirului la Torino
