Complexul hotelier ERGIFE din Roma (Via Aurelia) a găzduit, în perioada 1-4 mai 2008, Cel de-a XXIII-lea Congres Naţional al ACLI (Asociaţia Creştină a Lucrătorilor Italieni). Tema congresului a fost: "A migra din secolul XIX, a locui în prezent şi a sluji viitorul". Au fost prezenţi peste 400 de participanţi din toată Italia şi invitaţi din străinătate.
Lucrările au început joi după-amiază printr-un moment de rugăciune condus de pr. Elio Dalla Zuanna, asistentul spiritual. Cuvântul de deschidere a aparţinut preşedintelui ACLI, Andrea Olivero (cel care, în cadrul congresului a fost reales în funcţie). Apoi au urmat saluturile oficialităţilor, printre care s-a numărat şi noul primar al Romei, Gianni Alemanno. Mesaje de salut pentru participanţii la congres au trimis papa Benedict al XVI-lea şi preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano.
Fiecare zi a congresului a început cu o ora de rugăciune. În cadrul acesteia, după citirea unui fragment evanghelic, un invitat din străinătate ţinea o reflecţie. Au fost trei invitaţi: un preot din Palestina, Ibrahim Faltas, o doctoriţă misionară în Angola, Alberta Valente, iar din România a participat pr. Iosif Dorcu, trimis al Preasfinţitului Petru Gherghel, care vineri dimineaţă a avut intervenţia cu tema: "Avantajele şi dezavantajele migraţiei".
În fiecare zi au fost dezbateri şi intervenţii care se focalizau în jurul temei, dar se puteau observa şi acute căutări ale rolului ACLI în secolul XXI.
Sâmbătă seara, la ora 18.30, toţi participanţii s-au reunit la sfânta Liturghie celebrată de card. Renato Raffaele Martino.
Congresul ACLI se desfăşoară la fiecare patru ani şi totdeauna la 1 mai, sărbătoarea Sfântului Iosif Muncitorul. Această sărbătoare a fost introdusă în calendarul latin tocmai la cererea ACLI.
* * *
Ce este ACLI? Este o asociaţie de laici creştini, care a luat fiinţă prin anul 1945, iar la crearea ei a avut un rol deosebit însuşi papa Paul VI. ACLI se prezintă ca o asociaţie a laicilor creştini care contribuie, de mai bine de 60 de ani, la crearea de legături sociale, favorizând diferite forme de participare activă a catolicilor la viaţa socială. ACLI promovează munca şi pe muncitori, educă şi încurajează o implicare în societate, apără, ajută şi susţine pe cetăţeni, mai ales pe care se află în condiţii mai grele, pe cei emarginaţi, Asociaţia are astăzi 950 000 de înscrişi în 800 de structuri teritoriale, 105 sedii provinciale şi 21 regionale. Preşedintele Andrea Olivero sintetiza rolul ACLI: "Trebuie să vorbim mereu limbajul lui «a face». Nu există un activism fără cap şi, în cele din urmă, fără inimă. «A face» pentru ACLI înseamnă a imagina şi a realiza cu dăruire, fantezie şi creativitate, iniţiative mici şi mari care se răsfrâng asupra vieţii persoanei şi familiei".
Mai multe amănunte şi fotografii de la congres se pot găsi pe situl ACLI: www.acli.it
Pr. Iosif Dorcu
