Sâmbătă, 13 ianuarie 2018, la ora 11.00, va fi inaugurat Centrul de spiritualitate al Mişcării Focolarelor din Iaşi. Sfânta Liturghie, prezidată de PS Petru Gherghel, avându-i concelebranţi pe PS Aurel Percă şi PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, va avea loc în biserica "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" (Şos. Nicolina, 6) şi va fi urmată de un scurt program la care sunt invitaţi să rămână toţi participanţii.

Mişcarea Focolarelor sau Opera Preasfintei Maria este una dintre noile mişcări ecleziale care a început în Italia în anul 1943. Spiritualitatea care însufleţeşte membrii mişcării a încolţit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial când Chiara Lubich împreună cu câteva tinere prietene, în pofida atrocităţilor războiului, experimentau într-un mod nou că Dumnezeu este iubire. În timp ce în jurul lor totul se prăbuşea, au înţeles că doar Dumnezeu este cel care rămâne şi au hotărât să-l aleagă pe Dumnezeu ca ideal al vieţii lor. În adăposturi, sub bombardamente, citeau cuvintele evangheliei şi au redescoperit porunca cea nouă a lui Isus: "Iubiţi-vă precum eu v-am iubit pe voi". Trăirea dragostei creştineşti atât în focolar cât şi faţă de toate celelalte persoane au chemat printre ele prezenţa lui Isus, după cum el a promis, "unde doi sau trei sunt adunaţi în numele meu, acolo sunt şi eu în mijlocul lor". Au fost mişcate în mod deosebit de rugăciunea lui Isus către Tatăl: "ca toţi să fie una" şi au simţit că sunt chemate să-şi dăruiască viaţa pentru ca aceasta să se înfăptuiască.

Spiritualitatea de comuniune care ne face să experimentăm iubirea trăită în comunităţile primilor creştini a atras oameni de toate vârstele şi categoriile sociale. Este răspândită astăzi în 188 de ţări de pe toate continentele şi numără aproximativ cinci milioane de aderenţi aparţinând diferitelor popoare, rase, culturi şi religii. În România, Mişcarea Focolarelor este prezentă din anul 1981, având în momentul de faţă un centru la Bucureşti, două la Cluj, iar acum şi în Iaşi. Pe lângă cele câteva sute de membri, sunt câteva mii de aderenţi şi de simpatizanţi.

În acest an, în care comemorăm 10 ani de la trecerea la cele veşnice a Chiarei Lubich, fondatoarea Mişcării Focolarelor, România se îmbogăţeşte cu un nou centru al spiritualităţii unităţii, cu un focolar pentru care îi suntem recunoscători lui Dumnezeu şi păstorilor noştri.

Marta Andro