Tinerii prezenţi la Iaşi la Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic s-au strâns joi, 26 iulie 2012, la ora 9.00, în Parcul Copou, pentru rugăciunea de dimineaţă. Celebrarea a fost condusă de pr. Cristian Goia, greco-catolic, responsabil cu pastoraţia tinerilor în Eparhia de Cluj-Ghgerla.

Timpul s-a împlinit şi sărbătoarea a început. Soarele străluceşte pe cerul albastru, iar bucuria umple inimile noastre. Începutul este promiţător şi simţim că va fi o zi deosebită.

Zorii zilei de joi înseamnă pentru cei prezenţi la INTC prima zi de activitate. De aceea, la ora 9.00 a avut loc rugăciunea de dimineaţă condusă de pr. Cristian Goia din Eparhia de Cluj-Gherla.

Lectura şi rugăciunea credincioşilor au fost citite de tineri. După citirea lecturii luate din cartea profetului Nehemia, părintele a spus un cuvânt de învăţătură pentru cei prezenţi, subliniind că adevărata bucurie este în Domnul.

La final, părintele a dat binecuvântarea şi i-a îndemnat pe cei prezenţi să se bucure mereu în Domnul.

Claudiu Bulai

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 26 iulie: INTC Iaşi: Rugăciunea de dimineaţă

* * *

Secţiunea specială "Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic 2012" pe ercis.ro