Sfânta Liturghie este unul din punctele centrale ale acestei întâlniri, de aceea punem un accent deosebit asupra participării în mod activ la aceasta. În cele patru zile, celebrările liturgice se vor celebra atât în ritul latin, cât şi în cel bizantin. Avem posibilitatea să petrecem câteva minute de linişte cu Isus pentru a-i mulţumi, a-i cere ajutorul sau pentru a-l adora. Mulţi tineri au venit pregătiţi din punct de vedere spiritual de acasă, alţii îşi vor lăsa greşelile în Iaşi.
Joi, 26 iulie, în prima zi, sfânta Liturghie va fi celebrată în rit latin, fiind prezidată de IPS Ioan Robu din Arhidieceza de Bucureşti. PS Alexandru Mesian ne va explica sfânta Evanghelie prin cuvântul său de învăţătură.
Vineri, 27 iulie, PS Virgil Bercea, episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Oradea, va celebra sfânta Liturghie în rit bizantin, iar predica va fi rostită de către PS Aurel Percă din Dieceza de Iaşi.
Sâmbătă, 28 iulie, sfânta Liturghie va fi celebrată tot în rit bizantin de către PS Vasile Bizău, episcop al Eparhiei de Maramureş. Cuvântul de învăţătură va fi împărtăşit de către PS Lászlö Böcksei, episcop de Oradea.
Sfânta Liturghie ce va marca închiderea Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic va fi celebrată în rit latin de către PS Petru Gherghel, episcop al Diecezei de Iaşi, iar predica va fi rostită de către PS Florentin Crihălmeanu, episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla.
Toţi tinerii sunt aşteptaţi la aceste momente înălţătoare ce ne vor umple de Dumnezeu!
Ana-Maria Sescu
* * *
Secţiunea specială "Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic 2012" pe ercis.ro
