Primul catehet al Întâlnirii Naţionale a Tineretului, părintele Cornel Cadar, din Dieceza de Iaşi, ne-a vorbit astăzi, joi, 26 iulie 2012, despre izvorul bucuriei, despre sursa bucuriei noastre adevărate. Această cateheză a fost o invitaţie adresată tinerilor prezenţi la Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic de a-l descoperi sau redescoperi pe Cristos.

Părintele a făcut distincţia dintre cele două feluri de bucurii: bucuriile care durează, cele care ne umplu viaţa şi bucuriile trecătoare.

Pentru a înţelege mai bine, ne-a vorbit despre anumite personaje din Sfânta Scriptură, care ne pot fi exemple demne de urmat şi modele în descoperirea bucuriei care durează. Astfel, putem simţi adevărata bucurie atunci când îl urmăm pe Isus asemenea apostolului Ioan sau a lui Zaheu care, odată cu intrarea lui Isus în casa lui, a descoperit şi bucuria profundă. Un alt exemplu îl avem în persoana evanghelistului Matei, care, deşi avea tot ce-şi dorea, nu a simţit că a dat un sens vieţii lui până nu l-a urmat pe Isus.

Însă pentru a ne arăta mai concret de unde ne putem lua bucuria, părintele Cornel Cadar a rugat patru persoane, doi tineri, o soră şi un preot, să le vorbească tinerilor despre modul în care l-au descoperit ei pe Isus şi cum acest fapt le-a dat adevărata bucurie. Astfel, pentru Alexandru, participarea la Ziua Mondială a Tineretului de la Madrid din 2011 a fost un prilej prin care l-a descoperit mai mult pe Isus. El a spus: "A fost minunat să mă alătur celor aproximativ două milioane de tineri care au participat la acea întâlnire, să-l întâlnesc pe Cristos prezent în mijlocul nostru. Bucuria comuniunii cu ceilalţi tineri şi întâlnirea cu Sfântul Părinte, mi-au creat o satisfacţie deplină. Felul prin care se bucurau tinerii a fost molipsitor". Irina, o tânără participantă la Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic, a zis: "Cea mai mare bucurie din viaţa mea, care se întâmplă zilnic de altfel, este să mă trezesc dimineaţa şi să realizez că ni s-a oferit o nouă zi, o nouă şansă să aduc laudă şi mulţumire lui Dumnezeu pentru toate darurile minunate pe care mi le-a oferit şi mi le oferă mereu. De aceea, vă invit şi pe voi: trăiţi fiecare zi aşa cum trebuie, Dumnezeu ne-a oferit-o ca să facem ceva rodnic cu ea". Sora Viviana ne-a spus despre bucuria cea mai mare pe care a avut-o acum 20 de ani, când a decis să intre în mănăstire: "Ce am simţit a fost pace şi linişte în momentul în care am decis să mă dedic cu totul lui Dumnezeu. A fost bucuria care se prelungeşte şi astăzi, pentru că motivaţia de atunci o am şi astăzi. Vă invit pe toţi să vă decideţi ce vreţi să faceţi cu viaţa voastră. Fiţi curajoşi!" Părintele Vasile ne destăinuie că a simţit adevărata bucurie atunci când a fost consacrat, "atunci când, fără vrednicia mea, am fost ales să fiu un alt Cristos. Florile bucuriei răsar doar din spinii jertfelor şi renunţărilor".

Părintele Cornel le-a vorbit tinerilor şi despre bucuriile trecătoare, despre acele bucurii care ne dau satisfacţie doar pentru puţin timp, sfătuindu-ne să ne străduim să căutăm bucuria care vine din interior şi care ne face să zâmbim şi în afară. Să nu fim asemenea tânărului bogat din Evanghelie care, deşi a urmat poruncile, nu l-a putut urma pe Cristos, deoarece nu a ştiut să renunţe la bunurile lumeşti, ci să fim asemenea apostolului Paul care a fost atent la glasul pe care l-a auzit din cer. Putem face din viaţa noastră o cântare pe care să o înălţăm zi de zi spre Dumnezeu, însă nu petrecând timp inutil pe internet sau în faţa televizorului, ci încercând să urmăm cuvântul său.

De aceea, la sfârşitul catehezei, părintele ne-a îndemnat să facem în aşa fel încât aceste zile să fie zile de întâlnire cu Cristos, în care să-l regăsim, să facem din aceste zile o ocazie de a-l descoperi sau redescoperi pe Mântuitorul.

Tereza Bejan

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 26 iulie: INTC Iaşi: Cateheza I. Alături de Isus descoperim adevărata bucurie

Conținut extern de la Google Acest furnizor extern nu poate fi încărcat direct pe ERCIS.

* * *

Secţiunea specială "Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic 2012" pe ercis.ro