Întâlniri de formare pentru preoţii Diecezei de Iaşi

Miercuri, 29 martie 2023, PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, a trimis preoţilor o scrisoare circulară prin care a anunţat programul întâlnirilor de formare pentru preoţii din Dieceza de Iaşi, care se vor desfăşura anul acesta, în perioada mai-octombrie.

Redăm în continuare câteva pasaje din scrisoarea episcopului:

"Formarea permanentă a clerului reprezintă una dintre cele mai constante preocupări ale Bisericii. Importanţa acesteia a fost accentuată îndeosebi de Conciliul Vatican al II-lea, dar şi de documentele magisteriale recente. Ceea ce o recomandă şi o face indispensabilă este, în primul rând, identitatea însăşi a ministerului preoţesc, ca dar al Duhului care cere să fie mereu reînflăcărat (cf. 2Tim 1,6). Totodată, pentru ca slujirea care ne-a fost încredinţată să fie cât mai eficientă, este necesară o reînnoire continuă a modalităţilor de a face pastoraţie, pentru ca astfel să fim în stare să prezentăm lumii un mesaj viu şi actual, capabil să înflăcăreze inimile (cf. EG 142) şi să stimuleze operele de dreptate şi caritate (cf. EG 233), aşa cum ne aminteşte deseori Papa Francisc.

Pentru a veni în întâmpinarea acestei exigenţe de reînnoire permanentă, în cadrul diecezei noastre se vor desfăşura anul acesta opt sesiuni de cursuri de formare pentru preoţi, fiecare având o durată de două zile. Aceste cursuri se adresează tuturor preoţilor care slujesc în parohii sau în cadrul altor structuri ale Diecezei de Iaşi. Temele vor fi grupate în două module: primul se referă la resursele care pot susţine şi îmbogăţi astăzi viaţa preoţilor şi a credincioşilor, iar al doilea vizează răspândirea mesajului evanghelic în contextul actual.

Ne rugăm Domnului ca aceste momente de formare şi comuniune sacerdotală să aducă roade în sufletele noastre, spre binele şi edificarea Bisericii noastre locale."

*

Cele opt sesiuni de cursuri au fost organizate în două module, la care vor fi prezentate diferite teme specifice.

  • MODULUL I

    Perioadele şi locurile:

    • 9-11 mai 2023 - Centrul "Gaudium et Spes" Traian

    • 13-15 iunie 2023 - Mănăstirea Luncani

    • 5-7 septembrie 2023 - Seminarul Teologic Iaşi

    • 10-12 octombrie 2023 - Mănăstirea Luncani

  • MODULUL II

    Perioadele şi locurile:

    • 23-25 mai 2023 - Centrul "Gaudium et Spes" Traian

    • 20-22 iunie 2023 - Centrul "Gaudium et Spes" Traian

    • 19-21 septembrie 2023 - Seminarul Teologic Iaşi

    • 17-19 octombrie 2023 - Centrul "Gaudium et Spes" Traian

Înscrierile se fac la fel ca în anii anteriori, urmând procedurile transmise către fiecare parohie.

Cancelaria episcopală