Împreună cu soţul la întâlnirea coordonatorilor pastoraţiei familiei la Timişoara
În zilele de 12 şi 13 martie 2024, la Timişoara, a avut loc întâlnirea directorilor de oficii pentru familie din cadrul diecezelor şi eparhiilor din România şi Rep. Moldova. La iniţiativa părintelui Felician Tiba, coordonatorul pastoraţiei familiei în Dieceza de Iaşi, am participat şi noi, familia Andreia şi Vasile Tudosca.
Misiunea noastră în cadrul acestei întâlniri, alături de alte două familii, a fost aceea de a da mărturie despre ceea ce înseamnă rolul nostru de formatori-modele pentru proprii copii, dar şi pentru ambientul în care trăim.
În cadrul intervenţiei noastre am descris momentul în care Dumnezeu ne-a întâlnit, cum ne-a călăuzit de-a lungul celor zece ani de căsătorie şi cum ne-a ajutat să-l percepem, fie ca pe un sprijin, fie ca pe un refugiu, mai ales în momentele dificile.
Nu am putut să nu amintim rolul pe care îl are Oficiul pentru Pastoraţia Familiei din dieceza noastră în tot ceea ce înseamnă pregătirea pentru căsătorie, dar şi viaţa de familie în general.
Ne-am bucurat să remarcăm că Biserica în general, Dieceza de Iaşi în special, ştie cu adevărat să stea alături familiei. Am simţit această grijă în toate aceste două zile de întâlnire, atât din atitudinea responsabililor, cât şi din conţinutul celor prezentate.
Dincolo de multele lucruri frumoase pe care le-am auzit, la care am adăugat şi mărturia noastră, zic eu, a unei familii normale, cu bune şi grele, ca să nu zic, cu rele, aş vrea să mulţumesc împreună cu soţul meu în primul rând lui Dumnezeu care ne-a chemat la viaţa de familie şi care între timp ne-a oferit doi copii minunaţi, punându-ni-l între timp şi pe al treilea în cutia de cadouri.
Mulţumim episcopului nostru pentru că susţine familiile din dieceză, dar şi părintelui nostru paroh din Parohia Paşcani, Mihai Cătău, care prin rugăciunea şi sacrificiile sale ne oferă zilnic hrana euharistică, precum şi celelalte sacramente. Nu în ultimul rând am vrea să mulţumim tuturor participanţilor la această întâlnire, familiei Alexandra şi Gabriel Măriuţ, alături de care am petrecut două zile minunate, grupului de la Bucureşti, ca şi părintelui Felician care a crezut în noi.
Sfântă Familie de la Nazaret, binecuvântează familiile noastre!
Andreia şi Vasile Tudosca
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 12 şi 13 martie: Timişoara: Întâlnirea naţională a reprezentanţilor pentru pastoraţia familiilor din diecezele şi eparhiile din România
* * *