În urma discuţiilor din luna noiembrie, purtate cu membrii Consiliului Prezbiteral şi ai Consiliului Pastoral, PS Petru Gherghel a decis ca următorul an pastoral, după terminarea Anului Paulin, să fie dedicat familiei creştine. La 12 decembrie 2008, Preasfinţitul a trimis o scrisoare către părinţii parohi în care recomandă imaginea Maicii Domnului de la Cacica, mai ales cu ocazia sfinţirii caselor.

"Continuând în plan pastoral grija faţă de Cuvântul divin şi de scrierile sfântului Paul, dorim să oferim credincioşilor noştri posibilitatea întâlnirii cu Maica Domnului de la Cacica, care pe timpul Anului Familiei va porni într-un pelerinaj spre comunităţile şi familiile Diecezei de Iaşi", citim în scrisoare. "Este bine ca la sfinţirea caselor să se amintească credincioşilor noştri despre acest proiect de viitor şi să se ofere fiecărei familii o imagine cu Maica Domnului de la Cacica, care va putea fi găsită la centrele de difuzare a presei, la decanate şi la Parohia Cacica. Vom implora astfel binecuvântarea lui Dumnezeu asupra caselor şi familiilor noastre prin mijlocirea Maicii Domnului de la Cacica".