Iaşi: Ziua Socială a Studenţilor, ediţia a XII-a

Sâmbătă, 2 martie 2024, în Aula Magna a Institutului Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi, a avut loc Ziua Socială a Studenţilor, ajunsă la ediţia a XII-a. Întreaga zi a avut în vedere tema "Religie şi profeţie. Locul şi rolul lor în societate". La acest eveniment au participat rectorul seminarului, pr. Ştefan Lupu, corpul didactic, studenţii catolici din Iaşi împreună cu seminariştii şi toţi cei care au dorit să fie prezenţi.

Părintele Ştefan Lupu, rectorul seminarului, a deschis evenimentul de anul acesta cu un salut călduros adresat organizatorilor, părintelui Lucian Farcaş şi părintelui Fabian Doboş, conferenţiarilor şi tuturor celor care au ales să participe la activitate. Părintele Fabian Doboş, moderatorul primelor trei prelegeri, în prologul evenimentului l-a parafrazat pe scriitorul francez André Malraux, întrebând auditoriul: "Secolul XXI va mai fi religios, da sau nu?"

Prima conferinţă, intitulată Formalism religios versus spirit profetic. Două ipostaze ale religiei în Sfânta Scriptură, a fost prezentată de părintele Iosif Antili, care a atins problema formalismului religios şi ne-a reamintit importanţa spiritului profetic pe care l-am primit încă de la botez. Profeţii demască formalismul religios. Biserica trebuie să trăiască cu patos, cu entuziasm spiritul profetic.

Cea de-a doua conferinţă a fost expusă de către prof. univ. dr. hab. Ioan Alexandru Tofan, din cadrul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice. Titlul prelegerii sale a fost Tradiţie şi ecumenism la Părintele Andrei Scrima. Acesta a vorbit despre al II-lea Conciliu din Vatican ca un eveniment ecumenic marcat de o experienţă intersubiectivă. Ecumenismul înseamnă redescoperirea aproapelui. Andrei Scrima afirma următoarele: "Drumul către tine însuţi trece prin celălalt".

A treia conferinţă a fost susţinută de părintele Lucian Păuleţ. Aceasta a fost intitulată Biserica, instituţie şi profetism în gândirea lui K. Rahner şi Y. Congar. Părintele a evidenţiat asemănările şi diferenţele dintre cei doi teologi. Prin analiza sa, ne-a adus în prim plan importanţa pe care au avut-o aceşti "profeţi" ai timpului lor în Biserică.

A urmat apoi Sfânta Liturghie, celebrată de către pr. Ştefan Lupu, alături de mai mulţi preoţi profesori, precum şi de studenţii şi oaspeţii prezenţi. În cadrul predicii, pr. Lucian Farcaş ne-a oferit o înţelegere mai aprofundată a parabolei "Fiului risipitor", parabolă ce a reprezentat Evanghelia zilei. După masa euharistică, spirituală, a urmat apoi momentul prânzului, în care toţi participanţii şi-au încărcat bateriile pentru cea de-a doua parte a zilei.

După o scurtă pauză, a urmat cea de-a patra conferinţă, Biserica, spaţiu de manifestare socială. Rolul Bisericii în dezvoltarea asistenţei sociale din România, prezentată de asist. univ. drd. Ramona Ciobanu, din cadrul Facultăţii de Teologie Romano-Catolică, a avut în introducere motto-ul Papei Francisc pentru Ziua Mondială a Tineretului: "Plini de bucurie în speranţă" (Rom 12,12). Primii care au manifestat o formă de asistenţă socială au fost apostolii, iar acest spirit a cuprins întreaga Biserică. Foarte multe suflete au beneficiat de implicarea Bisericii, care a dăruit ajutor şi sprijin celor ce aveau nevoie.

Momentele următoare au fost dedicate întâlnirilor pe grupuri, workshop-urile, în care participanţii au putut discuta şi împărtăşi unii cu alţii propriile idei cu privire la rolul pe care religia şi profeţia îl au în inima şi în familia fiecăruia, precum şi manifestarea acestora în societate. Roadele discuţiilor pe grupe au fost prezentate ulterior, în cadrul concluziilor în plen, de câte un reprezentant desemnat din cele trei grupe.

Ziua Socială a Studenţilor s-a încheiat într-o notă de bucurie şi emoţie, întrucât, în capela seminarului, inimile participanţilor au fost încălzite de vocile membrilor corului "Viventi", care au abordat un repertoriu divers şi atrăgător, sub conducerea tânărului dirijor Florin David.

Le mulţumim tuturor celor ce şi-au adus contribuţia şi au făcut posibilă desfăşurarea acestei zile, începând cu Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi, care dă dovadă, an de an, că este o gazdă primitoare, continuând cu profesorii invitaţi şi moderatorii acestei zile, care au fost călăuze pentru fiecare în parte, şi ajungând la studenţi, cei ce se află în centrul acestei zile.

Dominik Panaitescu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 2 martie: Iaşi: Ziua Socială a Studenţilor, ediţia a XII-a