Iaşi: Ziua Bolnavului în Parohia "Sfântul Anton de Padova"

În Parohia "Sfântul Anton de Padova" din Iaşi, Ziua Bolnavului la nivel parohial s-a desfăşurat marţi, 13 mai 2014, avându-l alături de noi pe patronul nostru ceresc, sfântul Anton de Padova. Această zi a fost pentru bolnavi una specială, deoarece unii dintre ei nu au mai participat de mult la o sfântă Liturghie.

La 11 februarie se celebrează Ziua Mondiala a Bolnavului, însă la 13 mai 2014 s-a celebrat la noi în parohie Ziua Bolnavului la nivel parohial. Au fost prezenţi în rugăciunile noastre şi patronul nostru ceresc, sfântul Anton de Padova, dar şi Fecioara Maria care s-a arătat copilaşilor la Fatima.

La această sărbătoare au fost prezenţi un număr mare de credincioşi, dar în mod special au fost prezenţi şi bolnavii parohiei noastre care s-au bucurat de această zi. Ei au participat la sfânta Liturghie şi s-au rugat împreună cu credincioşii, iar ca semn de mulţumire s-au oferit şi daruri la ofertoriu.

Alături de preoţii parohiei, părintele paroh Alois Farţadi şi părintele vicar Ovidiu-Ciprian Solomon, susţinuţi de părintele originar din parohia noastră, Marius Ciobanu, am fost inspiraţi de mesajul Sfântului Părinte papa Francisc pentru cea de a XXII-a Zi Mondială a Bolnavului care a avut ca temă "Credinţă şi caritatea - «...şi noi trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi» (1In 3,16)" şi am reuşit să organizăm la subsolul bisericii o mică surpriză pentru bolnavi.

Mesajul papei ne îndeamnă s-o urmăm pe Sfânta Fecioară Maria: "pentru a creşte în duioşie, în caritatea respectuoasă şi delicată, noi avem un model creştin spre care să ne îndreptăm cu siguranţă privirea. Este Mama lui Isus şi Mama noastră, atentă la glasul lui Dumnezeu şi la necesităţile şi dificultăţile fiilor săi". Aşa să fim şi noi cu cei care au nevoie de ajutor.

Prin momentele de dans, teatru şi cântec am dorit să alinăm durerea bolnavilor pentru câteva momente măcar. Iar la finalul sărbătorii, bolnavii au primit câte un cadou, o floare şi o amintire din partea parohiei.

Andreea Gheţ

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 13 mai: Iaşi: Ziua bolnavului în Parohia "Sfântul Anton de Padova"