La sediul Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, la 3 noiembrie 2017, Preasfinţitul Petru Gherghel a primit vizita Excelenţei Sale Marcin Wilczek, ambasadorul Poloniei la Bucureşti.

Vizita a fost prilejuită de participarea ambasadorului Wilczek la conferinţa ştiinţifică şi vernisajul expoziţiei "Józef Piłsudski - om de stat al Poloniei şi Europei", care au avut loc la Muzeul Unirii, manifestările fiind organizate de Institutul Polonez din Bucureşti, Ambasada Republicii Polone în România şi Complexul Muzeal Naţional "Moldova" Iaşi - Muzeul Unirii din Iaşi. La evenimentele de la Muzeul Unirii a fost prezent şi PS Petru Gherghel.

La Episcopia Romano-Catolică din Iaşi s-a discutat despre relaţiile bune dintre România şi Polonia, despre existenţa minorităţii polone în România, în special în Bucovina, care se află pe teritoriul Diecezei de Iaşi, buna convieţuire în această zonă a polonilor cu românii, despre marea personalitate de legătură a sfântului papă Ioan Paul al II-lea, venerat şi în România nu numai de către catolici. S-a amintit că în Bucovina, la Poiana Micului este şi o biserică dedicată acestui mare sfânt. Tot ca o frumoasă legătură cu Polonia, s-a amintit şi de noua biserică în construcţie la Gherăeşti, cu hramul Divina Milostivire, ca o legătură cu sora Faustina Kowalska, dar şi cu papa Ioan Paul al II-lea.

Evenimentul de la Muzeul Unirii, care s-a bucurat de participarea unor reputaţi istorici din Polonia şi România, a fost precedat de vernisajul expoziţiei cu acelaşi titlu, "Józef Piłsudski - om de stat al Poloniei şi Europei". Aici, fiind prezent şi directorul Institutului Polonez din Bucuresti, Agnieszka Skieterska, în deschiderea activităţilor au luat cuvântul: şefa Muzeului de Istorie a Moldovei, dr. Senica Ţurcanu, si curatorul expoziţiei, dr. Brînduşa Munteanu. Expoziţia dedicată omului de stat polonez Józef Pilsudski, care a vizitat România cu prilejul mai multor evenimente oficiale (1922, 1928, 1931, 1932), dar şi ca prieten al familiei regale a României, va rămâne deschisă la Muzeul Unirii din Iaşi până la 27 noiembrie 2017.

Pr. Adrian Blăjuţă

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 3 noiembrie: Iaşi: Vizita ambasadorului Poloniei la Episcopia de Iaşi

Sursa fotografiilor de la Muzeul Unirii: Institutul Polonez: www.facebook.com/institutulpolonez