|
| Foto: Mihăiţă Timaru |
Corul de tineri "Juvenes Ecclesiae" a susţinut al XXVIII-lea Concert de Crăciun duminică, 15 decembrie 2024, începând cu ora 19.00, în Catedrala romano-catolică "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi. Alături de membrii corului şi de soliştii Ionuţ Ciobotaru, Roxana-Gabriela Cuffner, Iuliana-Monica Susanu şi Sabina Gurgu a fost Orchestra "Tineri Interpreţi Ieşeni". La orgă a fost Octavian Bişoc, iar dirijor a fost Maximilian Husaru. Au fost prezenţi PS Iosif Păuleţ, PS Petru Sescu şi PS Petru Gherghel.
|
| Afişul concertului |
Am văzut oameni care, la primul sunet, au închis ochii. Au ascultat. Au simţit. Fără cuvinte, fără gesturi, doar absorbind fiecare notă, fiecare pauză, fiecare clipă în care muzica pătrundea adânc, dezgolind sufletele de griji şi frici. Iar la final, când cântecul de încheiere a răsunat, aplauzele s-au transformat într-un ritm comun, ca o bătaie unitară de inimă. Oamenii nu voiau să plece. Parcă rămăseseră ancoraţi într-un loc de unde nu se mai puteau desprinde.
Concertul s-a desfăşurat în lumini sumbre şi tăcute, tocmai pentru a lăsa loc emoţiei să iasă la iveală. Căldura cântecului nu are nevoie de decoruri. Se naşte acolo unde vocea umană întâlneşte sufletul deschis al celui ce ascultă. În această seară de duminică, "Juvenes", deşi cu voci noi şi încă nesigure, a reuşit să aducă acea armonie care trece dincolo de muzică. Nu despre perfecţiune a fost vorba, ci despre simţire. Despre inimă.
|
| Foto: Laurenţiu Dîncă |
"Explozia de bucurie adusă prin intonarea colindelor a avut la bază o perioadă îndelungată de repetiţii, de încercări, de eşecuri şi de «hai, încă o dată de la început, mai este timp până la fix!». Succesul acestui concert s-a fundamentat pe perseverenţa şi încrederea pe care o avem unii în alţii: dirijorul în corişti şi viceversa. Personal, acest concert m-a condus la integrarea într-o nouă familie, familia corului Juvenes, căci orele petrecute împreună ne-au făcut să legăm prietenii, iar imaginea familiei este completată de transpunerea lui Max, dirijorul nostru, în postura unor părinţi grijulii, care au grijă să te ajute să creşti prin vorbe bune şi mustrări la momentul potrivit. Timpul oferit pentru pregătirea Concertului de Crăciun a meritat pe deplin, căci văzând cum interiorul catedralei a devenit - brusc - neîncăpător, ne-am dat seama că pasiunea noastră pentru muzică a prins conturul unui moment de poveste. Timpul s-a scurs rapid, emoţiile au fost pe măsură, fericirea din inimi s-a sporit, iar noi ne-am îndeplinit scopul: o aducere-aminte a ceea ce este, de fapt, Crăciunul - celebrarea naşterii lui Isus. Rejoice, Christ is born!"
|
| Foto: Mihăiţă Timaru |
"Privind publicul am văzut fiecare lacrimă şi fiecare zâmbet, iar asta m-a făcut să realizez că am reuşit şi de această dată să transmitem bucuria Crăciunului. Această conştientizare mă umple de o satisfacţie greu de descris. Am trăit acest concert cu inima plină de emoţii, de bucurie şi de nostalgie, şi sunt sigură că îmi voi aminti de acest moment mereu."
În acelaşi ton, colega noastră Delia Georgescu a surprins în câteva cuvinte simple, dar sincere, ceea ce ne uneşte pe toţi:
"Emoţiile se simt, nu se scriu, nu se vorbesc. De asta e aproape imposibil de descris în cuvinte ce îţi provoacă muzica. Aşa încât, când mi s-a propus să cânt alături de «Juvenes» la Concertul de Crăciun, nu am stat câtuşi de puţin pe gânduri. Iar experienţa trăită la repetiţii şi la concert, repertoriul, armoniile create de cele patru voci, rigurozitatea carismatică a dirijorului, marea de oameni care aproape că s-au călcat în picioare ca să ne asculte au avut asupra mea efect de piele de găină. Ce să zic... Concertu-i gata, Şi ce iarnă e afară... Dacă v-a plăcut cântarea, Mai venim şi-n altă seară!"
|
| Foto: Mihăiţă Timaru |
"În cei 18 ani petrecuţi în această familie numită Juvenes Ecclesiae, am fost martor la o evoluţie continuă a concertelor, a colindelor şi a diversităţii repertoriului. Anul acesta, emoţiile au fost aproape ca la începuturi. După o pauză de trei ani, nerăbdarea de a cânta din nou în faţa oamenilor a fost copleşitoare. Iar atunci când am fredonat Once Upon a December, un cântec care mi-a răscolit amintiri dragi din tinereţe, am simţit cum muzica devine puntea care leagă trecutul şi prezentul, emoţia şi nostalgia.
Pentru mine, în această seară, «Juvenes» a fost mai mult decât un cor. A fost o punte între prezent şi trecut, între mine şi tatăl meu. El, cel care a fost cândva una dintre vocile corului mare al bisericii noastre, cel care venea acasă şi cânta, singur, partea sa de bas. Îmi amintesc cum îl priveam cu mirare, copil fiind, neînţelegând ce anume încerca să cânte. Îl auzeam izolat, fără a înţelege bucuria lui. Nu percepeam cât de viu te poate face muzica. Nu înţelegeam că acele note, aparent simple şi neînchegate, deveneau întregi doar atunci când toate vocile se uneau.
Astăzi, în timp ce cântam alături de colegii mei, l-am simţit lângă mine. Am înţeles de ce ochii i se luminau când cânta, de ce muzica era pentru el mai mult decât o pasiune. Era un fel de a se întâlni cu Dumnezeu. Şi astăzi, cântând, am trăit acelaşi lucru. În cor, nu există singurătate. Vocile se caută, se sprijină şi se împletesc într-un fel care îţi atinge sufletul şi îţi şopteşte că nu eşti singur. Şi în timp ce priveam oamenii cum băteau ritmul cântecului final cu aplauzele lor, am ştiut că acesta este momentul în care toate sufletele se unesc.
«Juvenes Ecclesiae» nu înseamnă doar muzică. Înseamnă trăire, înseamnă întâlnire. Întâlnire cu cei care ne ascultă, cu cei pe care i-am pierdut, cu cei care suntem. Înseamnă emoţie pură, transmisă din inimă spre inimă.
Concertul acesta a fost unic. Nu pentru că am cântat perfect. Nu pentru că biserica a fost plină. Ci pentru că am cântat cu sufletele noastre. Şi pentru că, prin muzică, am simţit din nou prezenţa tatălui meu. Astăzi, mai mult ca oricând, «Juvenes» a fost puntea care ne-a unit pe toţi - cei din cor, cei din biserică şi cei care, deşi nu mai sunt printre noi, continuă să trăiască prin cântec."
|
| Foto: Mihăiţă Timaru |
Şi, nu în ultimul rând, mulţumim dirijorului nostru, Maximilian Husaru, inima acestei familii muzicale, cel care, prin mâinile sale, a legat vocile, instrumentele şi emoţiile noastre într-un întreg ce va rămâne mereu în sufletele noastre.
În seara aceasta, muzica ne-a făcut vii.
Ingrid Iacobuţ
