Iaşi: Sfânta Liturghie a crismei în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină"
În Joia Sfântă, 1 aprilie 2021, la ora 10.30, PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, a prezidat Sfânta Liturghie a crismei în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi, fiind prezent şi PS Petru Gherghel, episcop emerit. În cadrul Sfintei Liturghii s-au sfinţit uleiurile pentru catehumeni, pentru bolnavi şi crisma, dar a fost şi o ocazie pentru preoţii din toată dieceza să îşi reînnoiască făgăduinţele din ziua hirotonirii.
"Ne-am adunat astăzi sub mantia aceasta frumoasă de piatră a catedralei noastre din Iaşi, pentru a celebra Liturghia crismei, izvorul tuturor sacramentelor pe care le vom celebra de-a lungul anului în comunităţile noastre parohiale; esenţa a ceea ce este chemată să fie Biserica în lume, adică prelungirea şi actualizarea acţiunii lui Cristos de sfinţire şi de mântuire a lumii." Cu aceste cuvinte şi-a început PS Iosif Păuleţ cuvântul său de învăţătură, subliniind cât este de importantă unitatea clerului din Dieceza de Iaşi, "pentru că unitatea dintre preoţii unei dieceze este chemată să fie exemplară, model pentru mult mai ampla comuniune eclezială".
Referindu-se la textul proclamat din Evanghelia după Sfântul Luca (4,16-21), PS Păuleţ a precizat că el vorbeşte despre două lucruri care se completează: consacrare şi misiune. "Cristos ne consacră şi ne trimite în lume pentru a ne încredinţa Bisericii. În timp ce consacrarea este izvorul, misiunea este orizontul şi scopul". Referindu-se apoi la sacramentele care sunt puse în mâinile preotului, i-a îndemnat pe toţi preoţii spunând: "Să ducem cu umilinţă aceste daruri celor încredinţaţi grijii noastre pastorale, cu umilinţă. Să ducem vestea cea bună săracilor şi cu ajutorul harului să-i vindecăm pe cei cu inima zdrobită. Iată misiunea noastră".
Imediat după predică a avut loc reînnoirea promisiunilor sacerdotale, pentru a scoate în evidenţă realitatea preoţiei ministeriale ca slujire a lui Cristos şi a poporului lui Dumnezeu.
PS Iosif Păuleţ a binecuvântat după momentul împărtăşaniei uleiurile sfinte: pentru catehumeni, pentru bolnavi şi crisma, pentru a sublinia misterul Bisericii drept sacrament al lui Cristos, care sfinţeşte orice realitate şi situaţie de viaţă. Celebrând împreună cu episcopul, preoţii prezenţi în catedrală au intervenit şi ei ca "martori şi cooperatori al ministerului sfintei crisme" prin gestul întinderii mâinii drepte făcut în tăcere în timpul rugăciunii de binecuvântare (cf. Ritul binecuvântării uleiurilor, nr. 13 şi 22).
Cântările de la Liturghia crismei au fost susţinute de Corul seminariştilor de la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi, dirijat de pr. diac. Simon Ştefan, la orgă fiind pr. Ciprian Bejan-Piser.
Sfânta Liturghie a crismei a fost transmisă atât la ERCIS FM, cât şi prin sistemul de transmisiuni video on-line al Episcopiei de Iaşi de către echipa ERCIS Media.
Alexandra Cojan
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 1 aprilie: Iaşi: Sfânta Liturghie a crismei în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină". Foto: Adrian Cuba
* * *
Înregistrarea transmisiunii în direct: