Corul tinerilor din Parohia "Sf. Tereza a Pruncului Isus" - Iaşi va susţine un concert de Paşti, luni, 13 aprilie 2009, la ora 19.00, în biserica parohială.
Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea a transmis tuturor tinerilor mesajul său prilejuit de Ziua Mondială a Tineretului 2009 prin care îi invită să îşi spună speranţa în Dumnezeul cel viu ("Ne-am pus speranţa în Dumnezeul cel viu" - 1Tim 4,10). Inspirându-se din acest mesaj şi dintr-un cântec al concertului, tinerii parohiei ieşene doresc să dea mărturie că speranţa se întâlneşte în persona Celui Înviat şi, de aceea, şi-au intitulat concertul "Cristos e viu!". Concertul acesta doreşte, aşadar, să fie o mărturie de credinţă despre prezenţa vie a lui Cristos cu noi şi în noi, dar şi un dar de Paşti oferit tuturor acelora care doresc să aprofundeze în acest fel bucuria Învierii Domnului.
Program:
Priviţi Golgota (Fr. Silcher)
Per crucem (Taizé)
Victimei de Paşti (melodie gregoriană)
Cristos a înviat (G. Musicescu)
Ziua de-nviere
S-au tremurat
(A. Gocam)Bucură-te astăzi
Astăzi să ne bucurăm (G. Monti)
Cristos e viu (M. Osgood)
Cântec de Paşte (A. Herring)
You raise me up (R. Lovland)
Pr. Daniel Iacobuţ
