Iaşi: Şcoala de vară în cadrul Centrului Educaţional Celeste

Vara este un timp al descoperirii, al curiozităţii şi al învăţării prin experienţă. Pentru a valorifica această perioadă, Centrul Educaţional Celeste organizează, în perioada 30 iunie - 5 septembrie 2025, Şcoala de Vară "O aventură împreună!", un program educaţional şi recreativ dedicat copiilor cu vârste între 6 şi 10 ani.

Acest program este conceput pentru a le oferi copiilor un cadru stabil, prietenos şi stimulant, în care să se dezvolte armonios, prin activităţi variate şi atent structurate, desfăşurate într-un mediu sigur, alături de specialişti.

Obiectivele programului

Şcoala de vară urmăreşte:

  • dezvoltarea inteligenţei emoţionale şi a abilităţilor sociale;

  • consolidarea obiceiurilor sănătoase şi a valorilor morale;

  • stimularea creativităţii, a spiritului de echipă şi a gândirii critice;

  • încurajarea interesului pentru cunoaştere şi învăţare.

Activităţi propuse

Conform programului stabilit, copiii vor participa la activităţi adaptate vârstei şi nevoilor lor:

  • ateliere de bune maniere şi educaţie pentru sănătate;

  • sesiuni interactive de educaţie financiară, prin jocuri didactice;

  • ateliere de orientare vocaţională şi întâlniri cu invitaţi speciali din diverse domenii;

  • momente de relaxare prin poveşti, filme şi discuţii ghidate;

  • jocuri de echipă şi activităţi sportive în aer liber;

  • sesiuni de studiu şi sprijin pentru efectuarea temelor.

Toate activităţile includ materiale educative, oferite de organizatori şi sunt însoţite de masă de prânz şi gustare, incluse în cost.

Ataşăm programul detaliat pentru şcoala de vară.

Cluburi tematice

În completarea programului de vară, Centrul Celeste oferă şi cluburi tematice săptămânale, care urmăresc dezvoltarea unor competenţe şi talente specifice:

  • Clubul de muzică - dezvoltarea abilităţilor vocale, tehnici de respiraţie, dicţie şi interpretare artistică;

  • Clubul de teatru - un spaţiu creativ şi educativ în care copiii explorează arta dramatică şi dezvoltarea personală;

  • Clubul de limba engleză - învăţarea limbii engleze prin comunicare şi joc într-un mediu prietenos şi stimulativ.

Ataşăm pliantele dedicat acestor cluburi pentru mai multe detalii (clic aici).

Informaţii organizatorice

  • Perioadă de desfăşurare: 30 iunie - 5 septembrie 2025

  • Locaţie: Centrul Educaţional Celeste, Str. Sărărie, nr. 134, Iaşi

  • Grup-ţintă: copii cu vârste între 6 şi 10 ani

  • Program zilnic: 7:30 - 17:00

  • Cost: 500 lei/săptămână/copil (reducere de 10% pentru fraţi sau pentru pachetul lunar)

Servicii incluse:

  • masă de prânz şi gustare zilnică;

  • materiale educaţionale şi de lucru;

  • activităţi coordonate de personal specializat.

Înscrieri şi contact

Pentru înscrieri sau informaţii suplimentare, ne puteţi contacta de luni până vineri, între orele 8:00 şi 16:00:

Loredana Bozariu,
coordonator Centrul Educaţional Celeste