Sâmbătă, 9 decembrie 2017, în aula "Anton Durcovici", de la subsolul catedralei "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi s-a desfăşurat simpozionul naţional "Fericitul Anton Durcovici - o viaţă consacrată Fecioarei Maria" care a dorit să marcheze importanţa specială a fericitului Anton Durcovici, comemorat la 10 decembrie, şi a Fecioarei Maria, a cărei Neprihănită Zămislire a fost celebrată în ziua precedentă, 8 decembrie. Duminică, 10 decembrie 2017, a avut loc o Liturghie solemnă, prezidată de PS Petru Gherghel, în cinstea fericitului martir Anton Durcovici.
Fericitul Anton Durcovici şi Inima Neprihănită a Mariei sunt cei doi mijlocitori care se roagă necontenit în faţa lui Dumnezeu pentru Dieceza de Iaşi.
Este o mare bucurie să-l avem în oastea cerească pe unul dintre cei ce au păstorit dieceza noastră şi o bucurie că el a închinat această dieceză mamei întregii oşti cereşti, Fecioara Maria. Acest lucru s-a dorit a fi subliniat în cadrul manifestării din 9 decembrie 2017. Această manifestare a împletit cuvintele oamenilor pentru oameni, proiectate în cadrul conferinţelor moderate de pr. dr. Fabian Doboş, şi Cuvântul lui Dumnezeu pentru oameni rostit în cadrul sfintei jertfe euharistice celebrate de PS Petru Gherghel.
Simpozionul desfăşurat la ora 16.00 a debutat cu o cuvântare din parte PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, care şi-a exprimat bucuria resimţită pentru un asemenea eveniment care ne ajută să-l păstrăm în minte şi în suflet pe fericitul episcop Anton Durcovici, mijlocitor al diecezei noastre.
C.S. Lewis, vorbind despre creştinism, spunea despre romano-catolici că, raportându-se la subiectul Fecioarei Maria, nu o preţuiesc doar în virtutea unei simple convingeri religioase, ci dau dovadă de o sensibilitate cavalerească caracteristică unui bărbat care simte că este pusă în pericol onoarea celei pe care o protejează. Anton Durcovici, păstor catolic, a dat dovadă în acest sens că este un cavaler care, cu inima mereu îndreptată către Fecioara Maria, a luptat lupta cea bună, şi-a purtat crucea. Însă nu o cruce imaginară, ci una concretă, o cruce pe care dr. Andrea Dobeş, istoriograf venit de la Sighetu Marmaţiei, a putut să o contureze. Prezentarea pe care dumneaei ne-a oferit-o a expus condiţiile pe care le-a suportat martirul Anton Durcovici în închisoare: muncile silnice, alimentaţia precară, chinul "celulei negre", suferinţe care au devenit pentru el izvor de virtute. Acest fapt trebuie să ne facă conştienţi de valoarea virtuţilor născute din suferinţă.
Aşadar, Anton Durcovici a fost un cavaler al lui Cristos care a luptat în tăcere, dar, ca orice alt cavaler nu a fost singurul, lupta silenţioasă a fost purtată de flancurile credinţei din România comunistă de mulţi alţii. Dintre aceştia dr. Cosmin Budeancă a scos la iveală nouă portrete clericale care au suferit pentru credinţă în Penitenciarul de la Râmnicu-Sărat, "Închisoarea tăcerii": ep. Boros Adalbert, pr. Godo Mihaly, pr. Heber Johann Nikolaus, pr. Gheorghe Pătraşcu, pr. Gheorghe Petz, pr. Sándor Imre şi pr. Waltner Josef.
Cea de-a treia prelegere a fost a pr. Isidor Iacovici care a convers mesajul acestui simpozion către legătura strânsă dintre Fecioara Maria, fericitul Anton Durcovici şi Dieceza de Iaşi, trei elemente care au păşit într-un marş armonios către Dumnezeu şi o fac şi acum. Cuvintele sale şi-au găsit o altfel de expresie în scurtmetrajul realizat de seminariştii anului III al Seminarului din Iaşi care a prezentat consacrarea Diecezei de Iaşi către Inima Neprihănită a Mariei în anul 1948.
Conferinţa a fost încheiată la 18.00 cu o sfântă Liturghie celebrată de PS Petru Gherghel în cadrul căreia omilia ne-a fost oferită de PS Aurel Percă şi a subliniat portretul fericitului Anton: păstor fidel, profet al Domnului pentru un popor aflat în timpuri grele şi predicator prin fapte şi mai ales prin sacrificiu.
Memoria fericitului martir a fost celebrată în mod solemn duminică, 10 decembrie, în cadrul Liturghiei de la ora 11.00, prezidată de PS Petru Gherghel. La această au participat PS Aurel Percă, mai mulţi preoţi din Iaşi şi numeroşi credincioşi. La finalul celebrării a avut loc, în catedrală, o scurtă procesiune cu relicva fericitului Anton Durcovici.
Ciprian Fechetă
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 9 decembrie: Iaşi: Sărbătoarea fericitului martir Anton Durcovici
* * *
Înregistrarea video a Liturghiei:
