Cuvioasa Parascheva şi hramul Catedralei Mitropolitane au avut loc la Iaşi joi, 14 octombrie 2021, fiind sărbătorite în acest an în condiţii speciale. La Sfânta Liturghie, oficiată pe o scenă amplasată pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, situată în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane, printre participanţi, s-au aflat şi PS Iosif Păuleţ, episcop al Diecezei Romano-Catolice de Iaşi, şi pr. Adrian Blăjuţă, purtător de cuvânt.
* * *
Născută în Epivat, pe ţărmul Mării Marmara, în Imperiul Bizantin (Turcia de astăzi), în prima jumătate a secolului al XI-lea, Sfânta Parascheva a trăit în perioada dinaintea despărţirii Bisericilor din Apus şi Răsărit.
S-a bucurat de o educaţie aleasă. A preţuit milostenia, rugăciunea şi postul. Din îndemn lăuntric, a părăsit casa părintească pentru a se dedica vieţii monahale. A intrat într-o mănăstire din Constantinopol, apoi a stat cinci ani în Mănăstirea "Maica Domnului" din Heracleea Pontului, iar după aceea în Ţara Sfântă. Mai târziu se întoarce la Constantinopol (astăzi Istanbul), apoi în satul natal. Era în floarea vârstei când Domnul a chemat-o la sine (25-27 de ani). După moarte este purtată de la malul marii, unde s-au descoperit sfintele ei moaşte, în biserica din sat, apoi la Constantinopol, urmând apoi un lung drum în ţările balcanice: Târnovo şi Vidin (Bulgaria), Kruşevaţ, Kalemegdan şi Belgrad (Serbia), Istanbul (Imperiul Otoman), apoi în Moldova, prin grija domnitorului Vasile Lupu, în 1641. Racla cu moaştele a fost aşezată în Biserica "Trei Ierarhi", iar din anul 1889 se află în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Este protectoarea şi ocrotitoarea oraşului Iaşi şi a întregii Moldove.
Frumuseţea feciorelnică a feţei sale, veşmântul albastru, simbol al curăţiei, crucea cu care "a urmat lui Cristos", şi ruloul papirusului din mâna având inscripţia fericirilor fac din icoana Sfintei Parascheva un model de urmat pentru toţi.
Pr. Adrian Blăjuţă
* * *
ERCIS FM: Personalitatea zilei - Sfânta Parascheva (14 octombrie 2021):
* * *
Din arhiva ercis.ro:
Cuvioasa Paraschiva, o sfântă a creştinilor, nu doar a ortodocşilor români
