Creştinii, catolici şi ortodocşi, s-au unit în rugăciune, vineri, 22 ianuarie 2010, în cea de-a cincea seară din cadrul Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, în capela Surorilor Providenţei din Iaşi. Rugăciunea a fost condusă de PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, predicator fiind pr. Alois Fechet, vicar episcopal.

La începutul celebrării, PS Petru a adresat tuturor un cuvânt de speranţă. Şi-a exprimat bucuria de a putea participa alături de ceilalţi credincioşi la rugăciunea Bisericii pentru unitate, alături de copiii care-şi încep drumul vieţii prin educaţia oferită de surorile providenţei. Glasul copiilor este un glas puternic: "Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la mine, căci împărăţia cerurilor este a acelora care sunt ca ei" (Mt 19,14). Şi, de aceea, lor, copiilor care se pregătesc pentru viaţă, pentru viitor, Preasfinţitul Petru le-a adus un salut deosebit, rugându-i să ceară de la Dumnezeu, pentru familiile lor, pentru ţara lor şi pentru întreaga familie umană, unitatea.

Pr. Alois Fechet, în cuvintele sale adresate credincioşilor, a făcut apel la mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea din 17 ianuarie 2010 (cu o zi înainte de începerea octavei de rugăciune). Papa a îndemnat credincioşii să încălzească în inimile lor speranţa unirii, speranţa unui ecumenism adevărat; să se întâlnească între ei în cele opt zile de rugăciune, să se întâlnească şi să se recunoască ca ucenici ai lui Cristos, fraţi între ei şi fraţi cu Cristos.

Vestirea evangheliei lui Cristos va fi cu atât mai credibilă cu cât creştinii vor fi mai uniţi în dragoste şi vor trăi ca adevăraţi fraţi.

Lecturile propuse vorbesc despre suferinţă, despre durere, despre necaz, despre strâmtorare. De la naştere şi până la mormânt omul are parte de suferinţă. Pruncul nou-născut plânge, iar plânsul lui continuă până la bătrâneţe. Suferinţa însoţeşte omul de la naştere până la moarte.

Prin psalmul responsorial, fiecare credincios a fost întrebat: "Cine ne va despărţi de dragostea lui Cristos?". Răspunsul, în toate situaţiile expuse, este "nimic". Apostolul Paul este exemplul aceluia care a desfăşurat un apostolat atât de greu, dar atât de rodnic, găsind mereu puterea în unitatea cu Cristos.

Toţi creştinii trebuie să aibă convingerea că Dumnezeu este prezent, îi însoţeşte şi continuă să îi iubească, şi, mai ales, convingerea că, făcând parte dintr-un cerc al solidarităţii nu sunt singuri: şi alţii, asemenea lor, pun umărul pentru a uşura povara purtată; este o adevărată forţă.

Mântuirea nu este posibilă decât prin acceptarea suferinţei, decât prin însuşirea suferinţei. Mântuirea ne-a fost adusă de Cristos prin cruce. Crucea este speranţa iertării. Crucea este mijloc de împăcare, suferinţa este mijloc de ispăşire, dovadă de iubire.

La finalul celebrării, PS Petru Gherghel a amintit tuturor credincioşilor cuvintele lui Isus: unde doi sau trei se adună în numele meu, acolo sunt şi eu prezent în mijlocul lor. Dăruirea lui Isus, pe cruce, în suferinţă, în iubire, a fost pentru toţi. El intră acolo unde i se deschide; se prezintă acolo unde este invitat. Norii situaţiilor nu trebuie să descurajeze speranţa din sufletele creştine. Isus a invitat la sine pe copii. Toţi creştinii trebuie să fie fără pată pentru a putea merge la Isus şi pentru ca ceilalţi să recunoască în ei chipul Mântuitorului.

Seminarist Iustian-Ionuţ Petre

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 22 ianuarie: Iaşi: Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor - ziua a cincea

* * *

Iaşi: Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor - ziua a patra
Iaşi: Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor - ziua a treia
Iaşi: Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor - ziua a doua
Iaşi: Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor - prima zi
Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor la Iaşi