În zilele de 20, 21 şi 22 iulie, terezinele din întreaga ţară s-au reunit la Iaşi, Săbăoani sau Bacău pentru o zi de reculegere cu tema "Consacratele sunt chipuri iubitoare, pline de bucurie şi seninătate". În contextul pandemiei de COVID-19, întâlnirea terezinelor a avut loc pe zone, formându-se grupuri mai restrânse.

Astfel, la Iaşi au participat comunităţile din Iaşi, Huşi, Poiana Micului, Suceava şi Transilvania, întâlnirea având loc la catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină". Programul zilei - acelaşi pentru toate cele trei întâlniri - a cuprins recitarea Laudelor, mesajul Mariei Tereza Candian, directoarea generală, meditaţia ţinută de pr. Cristinel Fodor, un moment de împărtăşire a experienţei trăirii vieţii consacrate în situaţia nou-creată de pandemie, Sfânta Liturghie şi agapa fraternă. La Iaşi ne-au bucurat cu prezenţa şi ne-au transmis un mesaj de încurajare în trăirea vieţii consacrate PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, precum şi PS Petru Gherghel, episcop emerit. Reuşita întâlnirii a fost asigurată şi de organizarea exemplară asigurată de comunitatea terezinelor din Iaşi, căreia îi mulţumim.

La întâlnirea de la Săbăoani au participat comunităţile de la Butea, Roman, Pildeşti, Sagna, Buruieneşti şi Săbăoani, însoţite de asistenţii spirituali. Gazda, pr. Ioan Bişog, şi terezinele din Săbăoani au primit participantele cu căldură şi ospitalitate.

O amplă descriere a întâlnirii de la Bacău ne-a aşternut pe hârtie Elena Matei. Ea cuprinde multe detalii comune tuturor celor trei zile, motiv pentru care am preluat cu bucurie întreaga sa mărturie:

"Această întâlnire a fost pentru noi un adevărat eveniment, care ne-a adus multă bucurie în suflet după o lungă perioadă de pauză. Am fost prezente terezinele de la Oneşti, Focşani, Bucureşti, Câmpina, Braşov, Sebeş, Bacău.

Primul moment a fost revederea cu Maria Teresa, care ne-a prilejuit o mare emoţie, apoi întâlnirea dintre noi, terezinele. Momentul revederii a fost presărat cu surprize şi clipe distractive, precum:

- «surpriza» Aurelia, care a apărut însoţită de doi călugări franciscani (fr. Beneamin şi fr. Sebastian) din comunitatea în care ea îşi desfăşoară slujirea;

- scurt dialog distractiv între surori: «Tu eşti Maria?» - «Tot eu, numai că am mai... crescut!»

După revederea noastră emoţionantă, am început programul zilei cu Laudele, recitate în biserica noastră de suflet (biserica «Sfântul Neculai»), în care se desfăşoară zilnic adoraţie euharistică semiperpetuă. Apoi părintele Cristinel Fodor, în meditaţia pe care ne-a oferit-o, a vorbit despre o tema foarte actuală şi prezentă în viaţa noastră, mai ales în această perioadă de pandemie: singurătatea.

După ce ne-a prezentat singurătatea ca pe o temă des întâlnită în Sfânta Scriptură, ne-a atras atenţia că putem simţi singurătatea ca pe o durere a sufletului provocată de aparenta tăcere a lui Dumnezeu la cererile din rugăciunile noastre; sau o simţim atunci când suntem abandonaţi de ceilalţi (cu adevărat sau numai aparent), la care se adaugă propria noastră vinovăţie.

Indiferent de modul în care uneori ne simţim singure, să apelăm la modelele pe care le avem prezentate în Cartea Sfântă şi pe care părintele ni le recomandă: Vechiul Testament - Iob, Ieremia, Iudita, Qohelet, Psalmul 88; în Noul Testament, Isus nu numai că a simţit singurătatea fiind abandonat de cei dragi, dar a fost şi trădat.

Sfânta Tereza, patroana noastră, este un model de depăşire a singurătăţii. În scrierile sale ne prezintă faţa întunecată, dar şi faţa luminoasă a singurătăţii, vorbindu-ne despre «dispoziţia inimii».

După ce am audiat prezentarea temei de către părintele Fodor, Maria Teresa ne-a invitat să aducem şi noi exemple, din viaţa proprie, de depăşire a singurătăţii. Au fost istorisite momente emoţionante trăite, împărtăşite cu umilinţă de unele dintre noi. Ne-a atras atenţia intervenţia părintelui Gheorghe Cojocaru, decan de Oneşti, care ne-a recomandat să vedem singurătatea ca pe o bogăţie. Persoanele consacrate aleg singurătatea ca pe un dar al lui Dumnezeu. Ne-a sugerat să o facem şi noi, iar apoi, când ne regăsim în noi înşine, devenim o forţă.

Din prezentarea temei propuse şi susţinută de părintele Cristinel şi din intervenţiile scurte ale unora dintre noi am înţeles că, în faţa greutăţilor şi neplăcerilor provocate de singurătate, vom căpăta curaj şi tărie din legătura strânsă cu Dumnezeu şi vom fi ca o stâncă neclintită şi pentru cei din jur.

Aducem mii de mulţumiri părintelui Isidor Dâscă, decan de Bacău şi parohul nostru, care ne-a primit cu mare disponibilitate în parohia şi în biserica noastră" (Elena Matei, Bacău).

Mii de mulţumiri aducem şi noi, terezinele din întreaga ţară, directoarei generale Maria Tereza Candian pentru iniţiativa revederii şi pentru prezenţa sa maternă în mijlocul nostru, mulţumiri părintelui Cristinel Fodor pentru frumoasa meditaţie pe tema singurătăţii, mulţumiri aducem şi tuturor celor care s-au implicat în buna desfăşurare a acestor trei zile de reculegere - prilej de har şi bucurie!

Mihaela Cotarcea (Cluj-Napoca)

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment în secţiunea albumul foto publicat pe pe site-ul www.terezine.ro al Institutului Secular "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din România.

* * *

ERCIS Media: Înregistrarea transmisiunii în direct a Liturghiei din catedrala din Iaşi, marţi, 20 iulie:

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗