Centrul Diecezan Caritas Iaşi a venit în întâmpinarea nevoilor unei comunităţi şi în rezolvarea unor situaţii critice cu care se confruntă societatea din România, dar mai ales cea din zona Moldovei: lipsa locurilor de muncă. Prin proiectul POSDRU/173/6.1/S/148730 - IDEAS - Incluziune prin Dezvoltare Economică şi Antreprenoriat Social, persoanele care fac parte din grupuri vulnerabile au reuşit să se califice într-o meserie, să beneficieze de servicii de suport, consiliere psihologică şi profesională, precum şi formare în meserii care le oferă o alternativă pe piaţa muncii.

Proiectul IDEAS a fost implementat în perioada ianuarie-decembrie 2015, iar conferinţa de finalizare a acestuia a avut loc marţi, 15 decembrie 2015, de la ora 11:00, la sediul "Social Catering" de pe strada Stupinelor C1, comuna Tomeşti.

Managerul de proiect, Mihaela Condac, a prezentat rezultatele proiectului şi indicatorii realizaţi în cadrul acestuia. Evenimentele din cadrul proiectului au avut ca scop principal promovarea activităţilor şi serviciilor din cadrul Structurilor de Economie Socială, destinate grupurilor vulnerabile, prin crearea de reale oportunităţi pentru piaţa muncii.

Grupul ţintă al proiectului IDEAS a fost constituit din 45 persoane cu dizabilităţi, 31 familii care au mai mult de doi copii, 15 familii monoparentale, 102 femei (în situaţii de risc), 51 persoane care trăiesc din venitul minim garantat, 31 de persoane care au părăsit timpuriu şcoala şi 10 persoane de etnie rromă şi 10 persoane din instituţii rezidenţiale şi 20 de lucrători sociali, care au fost sprijinite să se încadreze pe piaţa muncii. Dintre aceştia, s-au realizat absolut toţi indicatorii, cu un plus la categoria persoane care au părăsit timpuriu şcoala, unde, în loc de 31 de persoane cât era prevăzut iniţial, s-au identificat 35 de astfel de persoane care au beneficiat de servicii de formare şi consiliere în proiectul IDEAS. De asemenea, la categoria persoane de etnie rromă, în loc de 10 persoane câte erau prevăzute iniţial, au fost integrate în proiect 13 persoane. De asemenea, la categoria familii care au mai mult de doi copii, din 31 de astfel de familii, proiectul IDEAS a oferit posibilităţi de formare pentru 34 de astfel de familii. La categoria familii monoparentale, s-au adăugat grupului ţintă iniţial încă 11 persoane.

Cea mai mare provocare, dar şi realizare a proiectului IDEAS a constituit-o înfiinţarea structurilor de economie socială: ART LEMN, CDC PLAST (atelier protejat), CART TOP EM, CDC SERVICE, CAR WASH, DOMICILIS MEDICAL, MEDICASA ACTIV, KINEGO şi SOCIAL CATERING. O parte din persoanele care fac parte din grupul ţintă (62 de locuri de muncă, 70% sunt persoane care fac parte din grupul ţintă) au fost angajate în structurile de economie socială înfiinţate în cadrul proiectului IDEAS.

În cadrul proiectului IDEAS au fost informate 750 de persoane, prin cele 18 evenimente de promovare şi vizibilitate: două conferinţe (conferinţa de deschidere a proiectului şi cea de închidere), cinci caravane de promovare: patru în regiunea NE şi una în regiunea SE, două mese rotunde şi nouă evenimente ZIUA PORŢILOR DESCHISE, ultimul eveniment de acest gen va avea loc la 17 decembrie 2015, la sediul ART LEMN, atelier de tâmplărie, Bârnova, judeţul Iaşi.

De asemenea, cele două mese rotunde realizate în cadrul proiectului IDEAS care s-au desfăşurat la Iaşi, în zilele de 22 mai şi 22 iulie 2015, au adus în discuţie teme importante referitoare la economia socială, dar şi o analiză a sistemului legislativ şi a legii care a fost votată anul acesta.

Rezultatele discuţiilor din cadrul meselor rotunde vor face parte integrantă din cercetarea realizată în cadrul proiectului, care s-a concretizat în elaborarea unui ghid de bune practici în economia socială.

În lunile noiembrie şi decembrie 2015 a avut loc evenimentul ZIUA PORŢILOR DESCHISE, eveniment la care cele nouă structuri de economie socială şi-au deschis porţile pentru vizitatori din ţară, dar şi din străinătate, pentru a demonstra specificul fiecărei structuri de economie socială în parte şi pentru a prezenta serviciile oferite.

Rezultatele proiectului mai vizează: implicarea persoanelor vulnerabile în activităţi de economie socială, prin:

  • programe de informare, consiliere şi orientare pentru 265 de persoane - aplicarea testelor psiho-aptitudinale, consiliere şi orientare în vederea integrării pe piaţa muncii a persoanelor vulnerabile

  • 301 persoane participante la astfel de programe

  • asigurarea programelor de formare profesională pentru 85 de persoane în meseriile:

    • Tehnician Maseur - 15 persoane prevăzute iniţial, iar la final având un total de 18 persoane formate

    • Bucătar - 15 persoane - la această categorie o persoană a abandonat cursul, astfel că sunt doar 14 persoane care au reuşit să finalizeze acest curs

    • Mecanic auto - 15 persoane - 16 persoane formate în meseria de mecanic auto

    • Şofer camion mare tonaj cat. C, C+E, 20 persoane - 20 de persoane sunt în curs de finalizare a acestui curs

    • Şoferi auto cat. B, 20 persoane prevăzute iniţial, numărul acestor persoane s-a triplat ulterior, în acest moment existând 60 de persoane care sunt în curs de finalizare a cursului.

La finalul evenimentului, directorul Centrului Diecezan CARITAS Iaşi, pr. Egidiu Condac, a vorbit despre necesitatea investiţiilor în economia socială, punctând importanţa înfiinţării structurilor de economie socială şi celor 62 de locuri de muncă în comunitate, pentru susţinerea serviciilor sociale, deoarece profitul va fi investit în asigurarea serviciilor sociale.

De asemenea, Preasfinţitul Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, a ţinut să felicite echipa proiectului IDEAS pentru efortul depus şi pentru crearea de oportunităţi pe piaţa muncii, menţionând că situaţia categoriilor sociale defavorizate care au nevoie de asemenea alternative este o responsabilitate a întregii comunităţi.

Proiectul IDEAS este cofinanţat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013, în cadrul Axei prioritare 6 "Promovarea incluziunii sociale", Domeniul major de intervenţie 6.1 "Dezvoltarea economiei sociale", implementat în parteneriat cu Fundaţia ENABLE.

Proiectul are o valoare de 8.928.126,25 lei din care 98% reprezintă alocaţia financiară nerambursabilă din Fondul Social European.

Mădălina Camelia Ingram

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 15 decembrie: Iaşi: Conferinţa de închidere a proiectului IDEAS al Caritas