Luni, 18 ianuarie 2021, în capela Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi, la ora 17.00, PS Mons. Iosif Păuleţ, episcop al Diecezei Romano-Catolice de Iaşi, a celebrat primul moment de rugăciune din cadrul Octavei pentru Unitatea Creştinilor. Celebrarea a fost transmisă în direct de ERCIS Media.
Pentru acest an materialul a fost pregătit de către Comunitatea de la Grandchamp din Elveţia cu tema "Rămâneţi în iubirea mea şi veţi aduce mult rod" (In 15,5). Este marea dorinţă a lui Dumnezeu, exprimată de Isus: să ne întoarcem la el şi să rămânem în el. El ne aşteaptă neobosit, sperând că, uniţi cu el în iubire, vom da roade de viaţă pentru toţi.
Celebrarea prezidată de PS Iosif Păuleţ a început prin cuvântul de salut adresat celor prezenţi, mai ales credincioşilor din diferite confesiuni. Fiind un moment de rugăciune specială, primul pas făcut a fost acela de a ne deschide inimile pentru a-l primi pe Duhul Sfânt, Duhul rugăciunii care să spargă barierele egoismului nostru şi să sădească în noi spiritul smereniei şi al părerii de rău pentru păcatele noastre. Apoi a urmat proclamarea cuvântului lui Dumnezeu. Prima lectură a relatat evenimentul chemării lui Abraham. În cadrul evangheliei a fost proclamată chemarea apostolilor, relatată de evanghelistul Ioan. Plecând de la această pericopă pr. Ionuţ Eremia Imbrişcă (părinte formator în cadrul Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi) ne-a oferit tuturor un cuvânt de învăţătură care a scos în evidenţă mesajul central al evangheliei, acela de a-l urma pe Isus. Trebuie să răspundem acestei chemări, indiferent de trecutul nostru, indiferent de diferenţele dintre noi şi indiferent de convingerile noastre. Renunţând la fundamentalismele noastre, ne vom putea apropia mai mult de ceilalţi fraţi. În acest fel îl vom putea urma împreună pe Isus. Totodată, pr. Ionuţ a evidenţiat printr-o scurtă poveste relaţia noastră cu Dumnezeu: cu cât ne lăsăm mai mult absorbiţi de el, cu atât mai mult vom fi mai aproape de el şi vom putea ajunge, în cele din urmă, la o adevărată şi desăvârşită unitate.
Au urmat două momente de comuniune: recitarea Crezului Niceeno-Constantinopolitan şi a rugăciunii Tatăl nostru. În încheiere Preasfinţitul Iosif Păuleţ i-a adus mulţumire lui Dumnezeu pentru aceste clipe binecuvântate, iar celor prezenţi le-a cerut să nu se descurajeze din cauza faptului că unirea nu se întâmplă imediat, ci să continue aceste zile de rugăciune, căci realizarea unităţii va veni când va fi timpul stabilit de Dumnezeu.
A fost un minunat moment de har în care am putut simţi împreună prezenţa lui Dumnezeu între noi, fraţi ai credinţei în Dumnezeu.
Marius Gherghel
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 18 ianuarie: Iaşi: Prima zi a octavei de rugăciune pentru unitatea creştinilor
*
ERCISMedia, 16 ianuarie: Înregistrarea transmisiunii în direct a deschiderii Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi
* * *
Următoarea celebrare din cadrul acestei Săptămâni de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor la Iaşi va avea loc marţi, 19 ianuarie, la ora 17.00, în Biserica "Sfântul Anton de Padova", Iaşi (Cartier Alexandru cel Bun, Str. Tabacului, 2).
*
Pe ercis.ro există o pagină specială dedicată Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinului, în meniul Biblioteca > Ecumenism.
