Iaşi: Praznicul copiilor în Parohia "Sfânta Tereza"

Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Iaşi a organizat, duminică, 17 noiembrie 2013, "Praznicul copiilor", conform tradiţiei din această comunitate.

După sfânta Liturghie de la ora 9.00, la subsolul bisericii s-au întâlnit toţi copii care au participat la celebrarea sfintei Liturghii pentru a lua parte la praznicul copiilor.

Rugăciunea pentru răposaţi făcută de părintele paroh Petru Sescu la începutul mesei i-a ajutat pe copii să conştientizeze că rugăciunea şi masa sunt pentru cei care au plecat dintre noi.

Praznicul copiilor este un rezultat al participării credincioşilor parohiei noastre împreună cu părintele paroh Petru Sescu, care ne-a fost aproape în permanenţă, şi a părintelui Marius Ilieş, prietenul copiilor. Asociaţia SVP "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" mulţumeşte tuturor credincioşilor care ne-au fost aproape în realizarea acestui eveniment.

Copii mărturisesc:

- "La catehism am învăţat teoretic despre «Împărtăşirea sfinţilor», acum am încercat să punem în practică acest adevăr de credinţă". (Erica Chirilă)

- "Este un moment pe care îl aştept cu nerăbdare în fiecare an pentru a fi împreună la o masă comună cu toţi copii parohiei, nu numai la joacă, cateheză sau carnaval". (Ana Maria Cojocaru)

- "Eu mă apropii mai greu de ceilalţi, dar acum am înţeles ce bine e să fii împreună la aceeaşi masă, să te rogi şi pentru persoanele care au plecat dintre noi". (Sergiu Dâscă)

- "Fratele meu care este mai mic nu a îndrăznit să intre pentru că nu înţelege ce se petrece aici. Data viitoare mă voi strădui să-l aduc pentru a face cunoştinţă cu alţi copii şi pentru a vedea cât de bine este să fim împreună". (Francesca Bacuşcă)

- "Bunicii mei de la ţară nu mai sunt printre noi, dar acum simt că sunt prezenţi, ne îndeamnă să ne rugăm, să dăm de pomană, dar mai ales să preţuim ceea ce se face pentru cei de dincolo". (Andrei Mârţ)

Împreună cu preoţii din parohie mulţumim încă odată tuturor acelora care s-au arătat generoşi participând financiar la organizarea acestei mese, dar şi tuturor acelora care s-au implicat prin munca lor sau prin donaţiile lor. Tuturor Dumnezeu să le răsplătească bunăvoinţa şi răposaţii familiilor lor să aibă parte de iertare şi, prin mila lui Dumnezeu, să se odihnească în pace!

Francisc Huşanu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 17 noiembrie: Iaşi: Praznicul copiilor în Parohia "Sfânta Tereza"