Iaşi: "O zi de binecuvântare". Vizita cardinalului Pietro Parolin la Familia Guanelliană
Ziua de 18 mai 2024 a fost pentru întreaga familie guanelliană motiv de bucurie şi de har. Vizita cardinalului Pietro Parolin, secretar de stat al Sfântului Scaun, a fost nu doar o onoare, ci şi un gest de iubire şi de afecţiune din partea Sfântului Părinte Papa şi a întregii Biserici care ne este Mamă, după cum a afirmat sora Victoria în cuvântul de salut.
Când a coborât din maşină, cardinalul a fost întâmpinat de pr. Bakthis Walagan Alphonse, SDC, de pr. Battista Omodei, SDC, şi sr. Victoria Pop, FSMDP. În semn de reverenţă, distinsul oaspete a sărutat crucea. Cardinalul a fost însoţit de PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, de PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, de PS Petru Gherghel, episcop emerit, şi de ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop emerit. Printre preoţii prezenţi au fost şi pr. Egidiu Condac, directorul Centrului Diecezan Caritas Iaşi, pr. Vasile Petrişor, cancelar episcopal, şi pr. Isidor Iacovici, responsabil cu pastoraţia catolicilor români din Roma.
L-am primit cu mari emoţii şi cu tradiţionala pâine şi sare în curtea Casei "Sfântul Alois Guanella", o casă încă în fază de construcţie, care aparţine Slujitorilor Carităţii şi este destinată persoanelor cu dizabilităţi. Din acest motiv, două persoane cu dizabilităţi l-au invitat pe cardinal să guste din pâinea şi sarea bucuriei noastre, a tuturor.
Pr. Bakthis, superior al Operei Slujitorilor Carităţii în România, după momentul în care a oferit sarea şi pâinea, a adresat salutul său şi ne-a invitat pe toţi la rugăciune.
Secretarul de Stat Pietro Parolin a salutat cu mare tandreţe fiecare persoană în parte: preoţii "Slujitorii Carităţii", fraţii şi tinerii în formare, persoanele cu dizabilităţi de la Bucureşti, de la "Chicco", invitaţii laici, inginerii, constructorii, arhitecţii, surorile din cele două comunităţi, tinerele de la Casa Providenţei şi cooperatorii guanellieni.
Papa Francisc spune că "învăţătura fragilităţii este o carismă cu care se îmbogăţeşte Biserica". Am simţit această apropiere prin prezenţa cardinalului Pietro Parolin, care a vizitat noua noastră casă împreună cu episcopii noştri. Cardinalul ne-a încurajat cu cuvintele sale, spunând că Papa se gândeşte mult la includerea persoanelor cu dizabilităţi nu doar cu sloganul, ci cu faptele. Cardinalul a reiterat cuvintele Papei Francisc, subliniind: "Sinodul, mai ales, cu invitaţia sa de a merge împreună şi de a ne asculta reciproc, ne ajută să înţelegem cum în Biserică - şi în ceea ce priveşte dizabilităţile - nu există un noi şi un ei, ci un singur noi, cu Isus Cristos în centru, unde toată lumea aduce darurile şi limitările cuiva. Această conştientizare, bazată pe faptul că toţi facem parte din aceeaşi umanitate vulnerabilă asumată şi sfinţită de Cristos, elimină orice distincţie arbitrară şi deschide uşile participării fiecărui botezat la viaţa Bisericii."
Pr. Bakthis este coordonatorul proiectului "Duşul Social". Sfinţia Sa la urmă a spus că "duşul cu duba" a fost o invitaţie frumoasă după ideile Papei Francisc de a face duşuri, frizerie, spălătorie, care redau demnitatea celor săraci şi fără adăpost.
După rugăciunea de binecuvântare a casei, animată de seminariştii noştri, am vizitat, împreună cu toţi episcopii invitaţi, noul centru. Am simţit o mare satisfacţie şi recunoştinţă pentru tot ceea ce s-a realizat până acum, în special datorită sprijinului generos al Asociaţiei "The Papal Foundation", care ne-a ajutat considerabil. Cu mare entuziasm, toate persoanele prezente la eveniment l-au însoţit pe secretarul de stat la Căminul de bătrâni "Casa Sfântul Iosif".
Eminenţa Sa şi-a exprimat dorinţa de avea o imagine cuprinzătoare asupra întregii activităţi a Congregaţiei "Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe" şi a Asociaţiei "Slujitorii Carităţii" - Opera Don Guanella. I-au fost prezentate cardinalului serviciile sociale ale Congregaţiei "Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe", printre care şi Căminul de Bătrâni "Casa Sfântul Iosif", Cantina Socială, Casa Providenţei, unde tinerii care urmează o formă de învăţământ sunt ocrotiţi, precum şi casele de la Scheia şi Sagna, care oferă sprijin educaţional copiilor proveniţi din familii vulnerabile.
A fost profund impresionat de buna colaborare dintre surori şi preoţi şi mai ales de calitatea şi complexitatea serviciilor sociale care se completează atât de bine. Prezenţa tinerilor în formare a fost pentru dânsul un motiv în plus de bucurie.
La eveniment a fost prezent şi pr. Eduard Ferenţ, pensionar, fost profesor la Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi, cel care a dorit să aducă Opera Guanelliană pe pământ românesc.
După salutul iniţial, sr. Victoria Pop, delegata Congregaţiei "Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe" în România, a citit scrisoarea adresată cardinalului de către pr. Umberto Brugnoni, SDC, superiorul general al Congregaţiei "Slujitorii Carităţii", împreună cu sr. Neuza Maria Giordani, vicară generală a Congregaţii "Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe". Cardinalul a fost profund impresionat de acest gest şi, cu multă căldură, s-a adresat familiei guanelliene, vârstnicilor, angajaţilor şi tuturor celor prezenţi. Centenara căminului, doamna Viorica, a rostit la rândul ei un cuvânt de mulţumire în numele tuturor bătrânilor şi i-a oferit un buchet de trandafiri.
Card. Pietro Parolin a adresat un cuvânt de mulţumire pentru tot ceea ce realizăm prin operele noastre de caritate, de încurajare şi mai ales a amintit bătrânilor că Sfântul Părinte îi iubeşte. Cu o graţie desăvârşită, Excelenţa Sa cardinalul Pietro Parolin, când şi-a îndreptat privirea către bunicii din cămin, a lăsat să se desprindă din inima sa o afirmaţie profund emoţionantă. El a mărturisit că, privindu-i, a simţit că îşi vede propria mamă care, la o vârstă de înaintată, 96 de ani, este îngrijită, la rândul ei, într-o casă de bătrâni în Italia. Secretarul de stat, cu mare sensibilitate, a salutat personal fiecare bătrân şi angajat în parte. Pe fundalul cântului "Regina Caeli", interpretat cu mare zel de Corul Divinis, atmosfera a fost una deosebit de emoţionantă. Nu au lipsit nici fotografiile, nici zâmbetele şi cuvintele afectuoase între participanţi. Procesiunea s-a prelungit până la poartă, până la urcarea în maşină şi plecarea cardinalului. Am rămas cu toţii plini de bucurie, pace, mulţumire şi împlinire sufletească.
Vizita cardinalului Pietro Parolin a fost cu adevărat o zi de binecuvântare şi de profundă învăţătură, întărind legăturile familiei guanelliene cu Biserica Universală şi inspirând speranţă şi solidaritate în rândul tuturor celor prezenţi.
Mulţumim preasfinţiţilor noştri episcopi care sunt pentru noi cu adevărat păstori de suflete, care, aşa cum spune Sfântul Părinte, trăiesc în mijlocul turmei, cu mirosul oilor sale. Mulţumim organizatorilor şi tuturor celor implicaţi pentru buna desfăşurare a evenimentului.
Sr. Victoria Pop, FSMDP
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 18 mai: Vizita cardinalului Pietro Parolin la bătrânii şi persoanele cu dizabilităţi îngrijiţi de Familia Guanelliană. Foto: Adrian Cuba