La 27 martie 2018 s-au împlinit o sută de ani de la momentul Unirii Basarabiei cu România.

Departamentul Centenar al Primăriei Iaşi a organizat mai multe evenimentele în perioada 22-30 martie. Printre acestea, marţi, 27 martie 2018, la ora 14.00, în sala "Vasile Pogor" a Primăriei Iaşi au avut loc vernisarea Expoziţiei "Centenarul Unirii Basarabiei cu România", lansarea mapei filatelice dedicate Centenarului Unirii Basarabiei cu România, lansarea volumului Iaşii şi Unirea Basarabiei cu România, de Ion Agrigoroaiei şi deschiderea oficială a Simpozionului "Centenarul Unirii Basarabiei cu România".

La finalul acestor iniţiative Mihai Chirica, primar al Iaşiului, a acordat Preasfinţitului Petru Gherghel medalia de aur pe care sunt gravate cuvintele: "Iaşi, Capitala Renaşterii Naţionale - 1916-1918 - Oraş al Marii Uniri", iar pe diploma însoţitoare textul: "Primăria Iaşi acordă Medalia de aur Centenarul Unirii Basarabiei cu România, 1918-2018, Excelenţei Sale Episcop Petru Gherghel, Episcopia Romano-Catolică de Iaşi, cu ocazia aniversării împlinirii a 100 de ani de la actul istoric înfăptuit la data de 27 martie 1918 şi în memoria membrilor Sfatului Ţării, făuritori ai României Mari".

Seara, la ora 18.00, Preasfinţitul a participat la spectacolul dedicat aniversării centenarului Unirii Basarabiei cu România (recitaluri susţinute de Corul Marii Uniri al Ateneului Iaşi, Corul Madrigal - Marin Constantin, Corul de Copii Angeli şi Ansamblul Etnofolcloric Ştefan Vodă din Republica Moldova), care a avut loc la Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri".

Unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918) a fost un act istoric fundamental în perspectiva realizării Marii Uniri de la 1 decembrie 2018.

Pr. Cornel Cadar

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 27 martie: Iaşi: Medalie la centenar