Duminică, 12 iunie 2016, începând cu ora 17.00, a avut loc cea de-a treia ediţie a "Marşului pentru Familie", un eveniment organizat de Asociaţia "Familia Tradiţională", membră a "Coaliţiei pentru Familie", la care s-a alăturat şi Oficiul pentru Pastoraţia Familiei şi a Laicilor, din cadrul Episcopiei de Iaşi.

În jurul orei 16.00, mai mult de 2.000 de persoane s-au adunat în Parcul Copou, de unde s-a pornit într-un Marş al tăcerii şi al ordinii spre bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Scopul marşului a fost acela de a sensibiliza opinia publică, dar şi politicienii cu privire la articolul 48, aliniatul 2, din Constituţie, pentru a cărui schimbare s-au terminat de strâns recent circa 3 milioane de semnături.

Nu s-a scandat de-a lungul marşului, ci a fost mai degrabă un drum al tăcerii, o întâlnire a familiei cu familiile, al oamenilor de pe margine cu cei implicaţi, o ocazie specială pentru a arăta celor care ne priveau, celor care filmau, că familia este şi trebuie să rămână instituţia fundamentală care trebuie să stea la baza statului, aşa cum se află deja şi la baza Bisericii.

După circa o oră de mers, participanţii au avut ocazia să-i admire pe copiii de la mai multe grădiniţe care au prezentat un frumos program cultural-artistic.

I-am mulţumit apoi împreună lui Dumnezeu pentru darul familiei şi fiecare a mers la casa sa, continuând, fie să trăiască viaţa de familie, cum era cazul celor căsătoriţi, fie să se roage şi să încurajeze familia, cum era cazul altora.

Pr. Felician Tiba
Oficiul pentru Pastoraţia Familiei şi a Laicilor

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 12 iunie: Iaşi: Marş pentru familia tradiţională