Iaşi: "Lumina Păcii" - "Pace în mine, pace cu tine"
Sâmbătă, 19 decembrie 2015, în catedrala romano-catolică "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi a avut loc sfânta Liturghie unită cu celebrarea dedicată "Luminii Păcii de la Betleem". Evenimentul a fost susţinut de organizaţia Scout prin implicarea unui număr mare de participanţi.
Liturghia a fost prezidată de Preasfinţitul Petru Gherghel, episcop al Diecezei de Iaşi, fiind însoţit la altar de un grup de preoţi concelebranţi. La această celebrare ecumenică au participat lideri şi cercetaşi care au reprezentat centrele locale cu specific catolic din Bacău ("Fericitul Ieremia", "Sfântul Nicolae"), Nicolae Bălcescu, Lespezi, Prăjeşti, Piatra Neamţ, Pildeşti, Sagna, Hălăuceşti, Adjudeni, Bălţaţi, Valea Lupului şi Iaşi. De asemenea, au participat şi reprezentanţi ai unor centre locale ce nu au specific catolic din Suceava, Paşcani, Gârleni, Vaslui şi Iaşi.
Pe lângă cei din organizaţia Scout, au mai răspuns invitaţiei şi cei din cadrul Organizaţiei Acţiunea Catolică "Sântul Iosif" din Iaşi, precum şi numeroşi tineri şi credincioşi dornici să participe la celebrarea Jertfei Euharistice.
Ceremonia a început, aşa cum a propus Preasfinţitul Petru Gherghel, prin trecerea prin Poarta Milostivirii, deschisă la Iaşi cu ocazia începerii, la 8 decembrie 2015, a Jubileului Extraordinar al Milostivirii, oferindu-ne astfel posibilitatea de a participa în mod activ la acest an al reînnoirii spirituale şi al întâlnirii cu Cristos, chipul milostivirii Tatălui, dar şi de obţine Indulgenţa Jubiliară pentru cei dintre noi ce o doresc pe aceasta.
După trecerea pe sub Poarta Milostivirii şi începerea sfintei Liturghii, a urmat salutul preotului Alois Hîrja, asistent spiritual general scout. În mesajul său, părintele a scos în evidenţă că alături de celelalte trăiri (călătorii, pelerinaje şi întâlniri toate pătrunse de bucurie şi emoţii), un act important este primirea lui Isus Cristos, adevărata lumină pentru sufletele noastre. Numai lumina venită de sus este lumina care nu se stinge niciodată şi numai această lumină poate împlini mesajul Proiectului Luminii Păcii din acest an: "Pace în mine - Pace cu tine".
Părintele Silviu-Cristian Salca ne-a ajutat într-un mod agreabil şi creativ prin predica prezentată să înţelegem şi să ne bucurăm de eveniment. Un moment aparte al ceremoniei a constituit momentul distribuirii luminii: după câteva cuvinte de îmbărbătare şi sensibilizare sufletească, Excelenţa sa Petru Gherghel a împărţit lumina reprezentanţilor centrelor locale prezente în acorduri de colinde. După cei au urmat credincioşii care cu emoţii au participat la eveniment.
După sfânta Liturghie, cu toţii au plecat spre comunităţile lor locale, mânaţi de gândul de a duce această lumină mai departe, în biserici, instituţiile medicale, la cei aflaţi în strâmtorare, sărăcie, singurătate sau chiar şi celor lipsiţi de credinţă.
Eduard Gabor
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 19 decembrie: Iaşi: "Lumina Păcii"