Iaşi: La 69 de ani de la moartea Fericitului Anton Durcovici

Joi, 10 decembrie 2020, se vor împlini 69 de ani de la moartea episcopului Anton Durcovici în închisoarea din Sighetu Marmaţiei. În aceste zile, în toate bisericile din Dieceza de Iaşi se fac rugăciuni speciale, iar calendarul liturgic diecezan îl comemorează pe cel care a murit pentru credinţa în Cristos.

Cu acest prilej, Echipa ERCIS Media va realiza o ediţie specială mâine, 10 decembrie, între orele 16.30 şi 17.30. Invitaţi vor fi: PS Iosif Păuleţ, pr. Fabian Doboş şi Dănuţ Doboş.

Seara, în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi se va celebra o Liturghie solemnă începând cu ora 18.00, care va fi prezidată de PS Iosif Păuleţ. În cadrul omiliei va fi evocată credinţa eroică neclintită şi moartea martirică a Fericitului Anton Durcovici.

Rămân ca o moştenire sfântă mai ales pentru credincioşii Diecezei de Iaşi cuvintele episcopului martir: "Duceţi crucea Mântuitorului care s-a răstignit pentru păcatele noastre, căci va veni ziua învierii şi pentru mult încercatul popor român!"

Ediţia specială şi Liturghia vor fi transmise de către echipa ERCIS Media în direct prin sistemul de transmisiuni video on-line al Episcopiei de Iaşi: pe site-ul Episcopiei la adresa www.ercis.ro/media, pe pagina de Facebook (www.facebook.com/ercis.ro) şi pe canalul YouTube (www.youtube.com/ercisro).

Pr. Cristian Diac

* * *

PS Iosif Păuleţ: Fericitul Anton Durcovici, un mărturisitor al speranţei

Editura "Sapientia": Fericitul Anton Durcovici: floare aleasă în Grădina Maicii Domnului