Marţi, 19 martie 2019, ora 11.00, în Solemnitatea Sfântul Iosif, Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" - Seminarul Mare diecezan - din Iaşi îşi sărbătoreşte patronul şi la această sărbătoare îi invită pe toţi.
Într-o astfel de zi Biserica va cânta într-un glas: Ite ad Joseph! - Mergeţi la Iosif. Părintele rector împreună cu comunitatea seminariştilor şi alături de părinţii profesori va face acest lucru în cadrul sfintei Liturghii care se va celebra în capela seminarului. În cadrul acestei celebrări seminariştii anului IV vor primi ministerul lectoratului, iar cei din anul V, ministerul acolitatului.
Sfânta Liturghie va fi celebrată de PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi.
Hramul este sărbătoarea casei care-i formează pe viitorii preoţi, însă această casă nu este a lor, ci este a Bisericii care se îngrijeşte atât de ei, cât şi de întregul popor care are nevoie de aceşti preoţi. Astfel sărbătoarea seminarului devine sărbătoarea tuturor, motiv pentru care invitaţia la acest important moment se adresează tuturor. Însă nu vă invităm doar la sărbătoarea unei case, ci la sărbătoarea unui mare sfânt, patronul seminarului, al diecezei şi al Bisericii. Vrem să înălţăm împreună către Tatăl rugăciunea noastră prin mijlocirea sfântului Iosif.
Sfânta Liturghie va fi transmisă LIVE pe pagina de facebook a seminarului: @seminarulmarediecezaniasi.
Aşadar, veniţi să vă uniţi cu noi în rugăciune şi sărbătoare în jurul sfântului Iosif. Vă aşteptăm!
Ciprian Fechetă,
seminarist în anul III
