Iaşi: Invitaţie la simpozionul naţional "România în diplomaţia Vaticanului"
Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, în colaborare cu Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi, organizează simpozionul naţional "România în diplomaţia Vaticanului". Evenimentul are loc în cadrul "Săptămânii Europene la UAIC" (17-25 mai, ediţia a III-a) şi se va desfăşura în ziua de joi, 23 mai 2019, începând cu ora 9.00, în Aula Magna a Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi.
Vor interveni:
lect. univ. dr. pr. Fabian Doboş, Facultatea de Teologie Romano-Catolică: Istoria relaţiilor diplomatice dintre România şi Vatican; pr. dr. Ciprian Bejan-Piser, Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi: Diplomaţia pontificală şi competenţele sale; Mons. dr. pr. Mihăiţă Blaj, însărcinat cu afacerile a.i. la Nunţiatura Apostolică din Ciad: Clerici români în diplomaţia vaticană; conf. univ. dr. pr. Ştefan Lupu, Facultatea de Teologie Romano-Catolică: Papa Francisc, păstor, învăţător şi pontif.
Simpozionul se adresează în principal studenţilor, dar este deschis pentru oricine doreşte să cunoască mai bine istoria şi semnificaţia relaţiilor diplomatice dintre Sfântul Scaun şi România. De asemenea, doreşte să fie şi o pregătire pentru vizita pastorală a papei Francisc în România în zilele 31 mai - 2 iunie 2019.
Intrarea este liberă. Vă aşteptăm cu drag!
Conf. univ. dr. pr. Ştefan Lupu
decan