Iaşi: Invitaţie la simpozionul "Anton Durcovici - Márton Áron: fraţi în episcopat, mărturisitori ai lui Cristos pe drumul crucii"
Episcopia Romano-Catolică de Iaşi, Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi şi Muzeul "Márton Áron" din Sândominic organizează, la 10 decembrie 2016, simpozionul naţional cu titlul: "Anton Durcovici - Márton Áron: fraţi în episcopat, mărturisitori ai lui Cristos pe drumul crucii".
Programul, care se va desfăşura la catedrala din Iaşi, în aula "Anton Durcovici", începând cu ora 10.00, va fi următorul:
PS Petru Gherghel: Cuvânt introductiv
Pr. dr. Isidor Iacovici: "Fericitul Anton Durcovici - exemplu de trăire a virtuţilor"
Prof. Csilla Lázár: "Episcopul Márton Áron, «drept între popoare»"
Pr. dr. Fabian Doboş: "Episcopii Anton Durcovici şi Márton Áron - slujitori fideli în via Domnului".
La ora 12.00, în catedrală, va fi celebrată sfânta Liturghie în cinstea fericitului Anton Durcovici, la care vor concelebra şi preoţii consacraţi de episcopul Márton Áron.
Simpozionul se organizează şi cu ocazia implinirii a 65 de ani de la moartea lui Anton Dorcovici.
Acest eveniment reprezintă o mulţumire pe care Dieceza de Iaşi o aduce lui Dumnezeu pentru darul beatificării episcopului martir Anton Durcovici (17 mai 2014), dar şi o speranţă vie că episcopul mărturisitor Márton Áron va fi ridicat la cinstea altarelor spre întărirea în credinţă a poporului creştin din Arhidieceza de Alba-Iulia şi din întreaga ţară.
Vă aşteptăm pe toţi cu mare bucurie!
Pr. Fabian Doboş