Iaşi: Invitaţie la sfinţirea Bisericii "Sfântul Anton"

Anul acesta, 2021, după 30 de ani de la începutul lucrărilor bisericii închinate Sfântului Anton de Padova, la Iaşi, când sărbătorim 25 de ani de la înfiinţarea parohiei, avem bucuria să sfinţim această biserică realizată de pr. Iosif Comoraşu, de fericită memorie, şi finalizată de pr. Alois Farţadi, cei doi parohi care au păstorit anterior aceasta comunitate.

Preasfinţitul Iosif Păuleţ va prezida Sfânta Liturghie în cadrul căreia va fi sfinţirea bisericii şi consacrarea altarului. Celebrarea se va desfăşura duminică, 13 iunie 2021, începând cu ora 11.00. Liturghia va fi transmisă în direct audio la Radio Iaşi şi ERCIS FM şi, de asemenea, video, pe ERCIS Media.

Afară vor fi amplasate două ecrane unde vor putea urmări celebrările din interior, pentru a evita aglomeraţia la interior cei care doresc să fie prezenţi fizic la sărbătoare.

Mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru ceea ce s-a realizat, ne încredinţam mai departe mijlocirii Sfântului Anton pentru ca, ascultând mereu cuvântul lui Dumnezeu, să-l punem în practică în viaţa noastră cât mai bine.

Pr. Gabriel Bucur

* * *

Echipa ERCIS Media va transmite în direct prin sistemul de transmisiuni video on-line al Episcopiei de Iaşi: pe site-ul Episcopiei la adresa www.ercis.ro/media, pe pagina de Facebook (www.facebook.com/ercis.ro) şi pe canalul YouTube (www.youtube.com/ercisro).

Liturghia va fi transmisă şi la Radio ERCIS FM, care poate fi ascultat de pe site-ul oficial: www.ercisfm.ro; pe pagina oficială de Facebook: www.facebook.com/ercisfm.ro, prin aplicaţiile pentru telefoanele cu Android sau iOS, site-ul acestui radio oferind şi linkurile necesare pentru diferite programe pe calculator sau telefon, prin intermediul cărora se va putea asculta ERCIS FM. Pe pagina Facebook a radioului, credincioşii pot fi la curent cu noutăţile, deja fiind anunţate multe dintre emisiunile şi programele diversificate ale noului radio.