În cadrul proiectului "Îmi pasă!", Asociaţia Creştin-Umanitară "Slujirea Vieţii" şi partenerii de proiect, organizează în perioada 27 mai - 2 iunie "Săptămâna uşilor deschise pentru copilul cu dizabilităţi" (ediţia I).

"Săptămâna uşilor deschise pentru copilul cu dizabilităţi" va debuta vineri, 27 mai, începând cu ora 10.00, cu o conferinţă de presă ţinută la Centrul Cultural "Xaverianum" (str. Frederic, nr. 18).

Sâmbătă, 28 mai, între orele 11.30 şi 12.30 va fi un marş de solidaritate cu copiii cu handicap. Marşul are drept scop sensibilizarea opiniei publice faţă de drepturile copilului cu nevoi speciale. În timpul marşului, voluntarii asociaţiei vor distribui pliante de natură să sensibilizeze opinia publică în legătură cu drepturile copilului cu nevoi speciale.

Copiii participanţi la marş vor primi din partea organizatorilor şi a sponsorilor coifuri, baloane colorate, steguleţe şi peste 300 de premii (40 de excursii, dulciuri, jucării, rechizite). Acest marş este un mod de a exprima, democratic şi paşnic, solidaritatea şi respectul faţă de drepturile omului; este o celebrare a vieţii.

Participanţii la marş pot promova imaginea organizaţiei sau a instituţiei în care activează, purtând în timpul marşului banere cu numele sau sigla organizaţiei sau a instituţiei respective.

În cadrul programului colectiv "Enfance Roumanie", proiectul "Îmi pasă!" este finanţat de Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Protecţia Copilului, cu sprijinul Ministerului Francez al Afacerilor Externe. Partenerii de proiect sunt: Fundaţia "Filocalia", Centrul Cultural "Xaverianum", Şcoala "Ion Ghica", Colegiul "Richard Wurmbrand", Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, Grupul Şcolar "Ion Holban", Centrul de Plasament "Ion Holban", Grupul Şcolar "Vasile Pavelcu", Centrul de Plasament "I.C. Brătianu", Societatea Studenţilor Medicinişti din Iaşi, Societatea Studenţilor Farmacişti din Iaşi, Primăria Comunei Voineşti, Şcoala "Ioanid Romanescu" - Voineşti.

În organizarea "Săptămânii uşilor deschise pentru copilul cu dizabilităţi", Asociaţiei Creştin-Umanitare "Slujirea Vieţii" şi partenerilor de proiect li s-au alăturat: Centrul Diecezan Caritas din Iaşi, Centrul de Voluntariat Iaşi din cadrul Fundaţiei Serviciilor Sociale Bethany, Liceul de Arte "Octav Băncilă", McDonald's, Coca-Cola România, KidsLand, Facultatea de Psihologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii "Petre Andrei". Parteneri media: "Ziarul de Iaşi", "Radio Trinitas", "Radio Iaşi", "Ieşeanul".

* * *

Agenda întâlnirilor

  • Vineri, 27 mai:

    • 9.30-10.00: Recepţia invitaţilor

    • 10.00-10.15: Prezentarea proiectului "Îmi pasă!" (scop, obiective, parteneri, rezultate)

    • 10.15-10.25: Intervenţii ale reprezentanţilor partenerilor de proiect

    • 10.25-10.40: Intervenţie practică din partea unora dintre beneficiarii proiectului

    • 10.40-11.00: Vizitarea expoziţiei cu obiectele realizate de beneficiarii proiectului (desene, picturi, tablouri)

      Moderatori: Daniela Cadar, coordonator proiect, şi Cristina Văcăreanu, asistent proiect

  • Sâmbătă, 28 mai:

    • 10.00-11.15: Concert de promovare: "Un buchet de zâmbete", susţinut în sala de concerte a Liceului de Artă "O. Băncilă" din Iaşi;
      protagoniştii vor fi 30 de copii cu dizabilităţi, beneficiari ai proiectului "Îmi pasă", alături de trupa de circ a Fundaţiei "Parada" din Bucureşti.

    • 11.30-12.30: Marş de solidaritate cu copiii cu handicap; marşul va porni din curtea Liceului de Artă "O. Băncilă" (Str. Cuza Vodă, nr. 29) şi va urma traseul: Str. I.C. Brătianu - Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt şi va reveni pe acelaşi traseu la locul de pornire.

Informaţii suplimentare se pot obţine la tel. 0232/456793, 0744/253994 sau e-mail: [email protected].

Daniela Cadar