Duminică, 14 decembrie 2008, la ora 19.00, va avea loc un concert de colinde susţinut de corul "Juvenes Ecclesiae", în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi.
Concertul, devenit de-acum tradiţional, are în prima sa parte cântece selectate din bogatul repertoriu românesc, specifice sărbătorii Naşterii Mântuitorului nostru, precum Colo'n susu, Cerul şi-a deschis soborul, Noi umblăm şi colindăm şi altele. A doua parte este o frumoasă înmănunchere a unor colinde străine, foarte cunoscute şi audiate în toate mediile noastre. Dintre acestea, amintim Stille Nacht, White Christmas, Joy to the World.
Solişti vor fi: Alexandra Bartic, Ana Maria Bordianu, Georgiana Brudaru, Irina Magdici, Adrian Pleşca, Victoria Bleortz. La orga va fi Octavian Bişoc, iar dirijor va fi Maximilian Husaru, dascăl la catedrală.
Intrarea este liberă. Ea se face însă cu dorinţa sinceră de a ne lăsa inimile încântate şi mângâiate de sunetul plăcut al colindelor, pentru a fi introduse în atmosfera minunată a sărbătorii Crăciunului.
* * *
E vremea colindelor! E vremea când sufletele ni se umplu din nou cu armonii cereşti, care sunt o prelungire a cântului îngeresc.
Dacă paradisul este armonia însăşi, am putea numi colindele "crâmpeie de cer".
Vă invităm, aşadar, să faceţi Crăciun în inimi, lăsându-vă pătrunşi cântul armonios al colindelor!
Vă invităm să faceţi sărbătoare în suflet, lăsându-vă alinaţi de balsamul sonor al cântului ce vine din istorie!
Dacă durerea zilnică vă apasă, veniţi să vă oblojiţi rănile inimii cu mireasma cerească ce se revarsă din colind!
Să deschidem larg uşa inimii ca să intre duioşenia colindelor şi astfel vom fi mai buni de Crăciun!