Iaşi: Cateheză despre mass-media
Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Iaşi organizează o întâlnire pe tema comunicaţiilor sociale, duminică, 16 mai 2010, la ora 18.15, în sala de cateheză din subsolul bisericii.
Jurnaliştii Mihaela şi Ninel Berneagă îi vor ajuta pe participanţi să înţeleagă mai bine modul de a se raporta la presa scrisă, vizuală sau auditivă. Este o ocazie pentru a dobândi criterii de cunoaştere a modului de a citi şi interpreta presa.
Prin acest eveniment se va marca şi Cea de-a XLIV-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale şi Ziua Presei la nivel diecezan.
Sunt bineveniţi toţi cei care doresc să înţeleagă câte ceva din dinamicile mass-media.
Pr. Eduard Patraşcu