Surorile "Notre Dame de Sion" din Iaşi organizează întâlniri biblice despre marile personaje biblice din perioada Adventului - pentru cei interesaţi să aprofundeze cuvântul lui Dumnezeu din liturgia Adventului. Întâlnirile vor fi ţinute de pr. dr. Iosif Antili şi sr. Iuliana Neculai, NDS.
Liturgia Adventului este una dintre cele mai frumoase. Adventul este timpul în care se reface parcursul ce ne conduce la primirea lui Cristos, este un timp de convertire, de speranţă, împreună cu marile personaje de credinţă ale Vechiului Testament. Adventul este o invitaţie la a ne gândi şi la căile de speranţă ale timpului nostru pe care le putem găsi şi în invitaţia Papei Francisc de a merge în speranţă, prezentate în ultima sa enciclică, "Fratelli tutti".
"Dumnezeu continuă să semene seminţe de bine în umanitate. Recenta pandemie ne-a permis să recuperăm şi să apreciem mulţi însoţitori de călătorie care, de teamă, au reacţionat dându-şi viaţa. Am reuşit să recunoaştem că viaţa noastră este împletită şi susţinută de oameni obişnuiţi care, fără îndoială, au scris evenimentele definitorii ale istoriei noastre comune", spune Sfântul Părinte la nr. 54 şi continuă la nr. 55 "Speranţa este îndrăzneaţă, ştie să privească dincolo de confortul personal, micile garanţii şi compensaţii care restrâng orizontul, pentru a se deschide spre idealuri măreţe care fac viaţa mai frumoasă şi mai demnă".
O tradiţie veche a acordat Adventului lectura profetului Isaia, deoarece în el, mai mult decât în alţi profeţi, se găseşte un ecou al marii speranţe care a mângâiat poporul ales în timpurile dificile şi decisive ale istoriei sale. Paginile cele mai semnificative ale cărţii lui Isaia sunt proclamate în timpul Adventului şi constituie un anunţ de speranţă perenă pentru oamenii din toate timpurile.
Alături de Isaia, în special în a doua parte a Adventului, liturgia Cuvântului pune accentul pe personajele din Vechiul Testament, care anunţă figura lui Isus sau a comunităţii care-l va primi. Ne va însoţi pe acest drum David, ce deţine un loc deosebit în planurile lui Dumnezeu. Ana şi Samuel ne vor dărui speranţa că harul lui Dumnezeu va coborî la timpul potrivit. Ilie ne va invita să ascultăm vocea Domnului în linişte şi în situaţii imprevizibile. Viaţa lui Ioan Botezătorul ne va arăta ce însemnă a mărturisi adevărul şi a îndeplini misiunea profetică. Cu Maria, drumul istoric şi salvific intră în etapa "promisiunii - împlinirii", iar Maria ne va indica atitudinile de trăit în timpul aşteptării.
Privind la aceste figuri biblice în timpul de aşteptare al Adventului, putem încerca să ne dăm seama în viaţa noastră de zi cu zi, cum să fim prezenţa întrupată a lui Dumnezeu astăzi. Cum să iubeşti, cum să oferi, cum să inspiri bucurie şi cum să aprinzi speranţa pentru toţi.
La frumuseţea liturgiei din Advent contribuie şi cele 7 antifone din timpul novenei, ce conţin întreaga măduvă a liturgiei şi care emană o profundă teologie.
Cele şapte întâlniri propuse se vor desfăşura online (zoom), în zilele de:
- sâmbătă: 21 şi 28 noiembrie; 5, 12 şi 19 decembrie: ora 10.30
- miercuri: 2 şi 16 decembrie: ora 19.30
Pentru înscriere şi alte informaţii: Sr. Iuliana Neculai (NDS), e-mail: [email protected], tel. 0741.658.651.
"Cuvântul tău, Doamne, este făclie pentru paşii noştri" (Ps 119,105).
Sr. Iuliana Neculai, NDS
