Iaşi: Întâlnire naţională a responsabilelor comunităţilor de terezine
"Viaţa de credinţă în Institutul Secular «Sfânta Tereza a Pruncului Isus»" a fost tema întâlnirii naţionale a responsabilelor tuturor comunităţilor de terezine (membre ale Institutului Secular "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" - www.terezine.ro), găzduită de Mănăstirea "Don Orione" din Iaşi în ziua de 23 februarie 2013.
Ziua a debutat cu cântarea Laudelor, după care a conferenţiat pr. George Pastiu, asistent spiritual (Lugano-Elveţia), care ne-a prezentat "Persoana lui Isus, principiu şi temei al credinţei".
Maria Tereza, directoarea Institutului Secular "Sfânta Tereza a Pruncului Isus", ne-a vorbit despre "Viaţa de credinţă în Isus în spiritualitatea institutului nostru secular".
În continuare, Elena Matei a conferenţiat despre "Mărturii de credinţă în Isus prezente în Evanghelia după Ioan (Nicodim, samariteanca, orbul din naştere), iar Mariana Cornea (Huşi) a prezentat "Viaţa de credinţă în comunitatea parohială (câteva experienţe concrete).
Sfânta Liturghie de la ora 11.30 a fost prezidată de pr. prof. Anton Despinescu, de la Institutul Romano-Catolic "Sfântul Iosif "din Iaşi (spiritualul terezinelor din Iaşi), concelebranţi fiind pr. Gabriel Bucur, paroh la Poiana Micului (Suceava), şi pr. Andrei Staszkovian, spiritualul terezienelor din Bacău.
După masa de prânz, am sărbătorit cu cântece, urări de viaţă lungă, sănătate şi binecuvântare de la bunul Dumnezeu, cu tort şi şampanie, ziua de naştere a sorei noastre, Mariei Emanuela (Câmpina).
Ne-am întors în sala de conferinţe şi Ana Toma din Huşi ne-a împărtăşit câteva aspecte din bucuria de "A fi creştin în mediul în care trăim zi de zi".
Elena Matei a anunţat programul exerciţiilor spirituale din anul 2013, la Luncani, în perioada 4-7 iulie, iar predicator şi spiritual va fi pr. Benone Farcaş, Chişinău.
Ziua s-a încheiat cu recitarea Vesperelor şi cu cântece dedicate Fecioarei Maria şi sfintei Tereza.
Pentru a înfăptui secularitatea consacrată, membrii institutului îşi propun să urmeze să urmeze ca regulă pentru viaţa lor copilăria spirituală, aşa cum a fost învăţată de Isus Cristos şi practicată în mod exemplar de sfânta Tereza a Pruncului Isus.
Patroana noastră a voit să fie în inima Bisericii, iubirea. Aceasta trebuie să fie şi dorinţa noastră: fiecare tereziană trebuie să crească în lumina Evangheliei promovând zi de zi dragostea şi caritatea.
La Casa "Sfântul Iosif" din Iaşi, sâmbătă, 13 aprilie 2013, se vor reuni toate terezinele din ţară, pentru o zi de reculegere cu tema "Slujirea lui Cristos şi a Bisericii".
Teodora Pantazi (Iaşi)
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 23 februarie: Iaşi: Întâlnire naţională a responsabilelor comunităţilor de terezine