Iaşi: Hramul Seminarului "Sfântul Iosif"

Joi, 19 martie 2026, începând cu ora 10:00, comunitatea Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi a îmbrăcat haine de sărbătoare cu ocazia celebrării hramului. Sfânta Liturghie pontificală, desfăşurată într-o atmosferă de profundă comuniune şi bucurie spirituală, a fost prezidată de PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi. La jertfa euharistică au concelebrat pr. Ştefan Lupu, rectorul seminarului, membrii echipei formative, preoţii profesori ai institutului, precum şi alţi preoţi din zonă.

În cuvântul de salut, părintele rector a evidenţiat dubla semnificaţie a acestei sărbători: Sfântul Iosif este, deopotrivă, patronul Bisericii Universale şi ocrotitorul ceresc al seminarului ieşean. Figura sa rămâne un reper fundamental pentru bunul mers al acestui institut de formare, fiind nu doar un mijlocitor eficace, ci şi un model autentic de virtuţi creştine. Prin viaţa sa caracterizată de o discreţie rodnică şi un spirit de sacrificiu exemplar, Sfântul Iosif îi inspiră pe seminarişti să cultive tăcerea interioară, spaţiu al întâlnirii cu Dumnezeu, demnitatea muncii, ca formă de participare la planul creator, şi încrederea deplină în Providenţă, valori indispensabile în procesul de discernământ şi formare spre slujirea preoţească.

Anul acesta, bucuria hramului a fost mărită de celebrarea a cinci ani de activitate ai postului de radio ERCIS FM. În cadrul rugăciunilor specifice, comunitatea a înălţat mulţumiri pentru rodnicia acestui proiect mediatic, invocând binecuvântarea divină prin mijlocirea Sfântului Iosif. S-a implorat harul ca mesajul evangheliei transmis pe calea undelor să continue să atingă inimile credincioşilor, oferind mângâiere şi speranţă.

În cadrul omiliei, PS Petru Sescu a oferit o perspectivă inedită asupra figurii Sfântului Iosif, făcând, printre altele, referire la reflecţiile filosofului Jean-Paul Sartre. Acesta, în perioada detenţiei sale dintr-un lagăr de concentrare, a meditat profund asupra Sfintei Familii. Sartre descria prezenţa lui Dumnezeu în viaţa lui Iosif şi a Mariei drept o forţă transformatoare care a reorganizat întreaga lor existenţă, subliniind faptul că Sfântul Iosif a trăit într-o totală disponibilitate faţă de neprevăzutul planului divin. Preasfinţitul a reliefat, de asemenea, importanţa "tăcerii elocvente" a Sfântului Iosif. Deşi evangheliile nu îi atribuie niciun cuvânt rostit, discreţia sa îl consacră drept un veritabil "pedagog" al vieţii spirituale. Mărturia sa este una a faptelor şi a fidelităţii absolute, oferind tuturor credincioşilor un exemplu de ascultare activă şi de răspuns generos - un "Fiat" rostit prin întreaga viaţă.

La finalul celebrării, gândul de recunoştinţă s-a îndreptat către bunul Dumnezeu pentru darul acestei zile. Comunitatea seminarului îşi exprimă gratitudinea faţă de toţi cei care susţin această instituţie: episcopii diecezei, echipa formativă, corpul profesoral, persoanele consacrate şi personalul auxiliar. Mulţumirile se îndreaptă, de asemenea, către toţi binefăcătorii care, prin rugăciune şi sprijin material, contribuie la formarea viitorilor păstori ai Bisericii.

Sfinte Iosife, roagă-te pentru noi!

Dominik-Antonius Panaitescu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 19 martie: Iaşi: Hramul Seminarului "Sfântul Iosif"

* * *

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗