La 1 octombrie, zi în care Biserica Catolică o sărbătoreşte pe Sfânta Tereza a Pruncului Isus, Liceul Catolic din Iaşi şi-a celebrat într-o atmosferă deosebită hramul. Anul acesta, noutatea a constat în organizarea acestei sărbători la Casa "Xaverianum", unde din această toamnă funcţionează noul cămin rezidenţial pentru elevii Liceului Catolic.

Sfânta Liturghie a fost prezidată de Preasfinţitul Petru Gherghel, care a fost întâmpinat cu pâine şi sare şi cu multă bucurie de către cei prezenţi. La sărbătoare au participat, pe lângă elevii şi preoţii profesori ai liceului, alţi preoţi invitaţi, din partea Şcolii Normale "Vasile Lupu", doamnele directoare Mihaela Ungureanu şi Viorica Codreanu, numeroşi profesori din cadrul acestei şcoli, foşti elevi şi alţi credincioşi.

Sărbătoarea a avut un întreit caracter:

  • sărbătorirea patroanei liceului, sfânta Tereza;

  • inaugurarea, în mod oficial, a Căminului "Xaverianum", ca fiind cămin rezidenţial pentru elevii Liceului Catolic;

  • aniversarea a 15 ani de când, prin bunăvoinţa doamnei director al Şcolii Normale din acea vreme, prof. Mariana Purţuc, şi a corpului profesoral, a început în mod oficial colaborarea dintre Biserica Catolică şi Şcoala Normală, prin înfiinţarea mai întâi a Şcolii Postliceale de Psihopedagogie Specială şi Asistenţă Socială - primul coordonator fiind pr. Pavel Chelaru -, şi apoi a profilului de teologie romano-catolic, la nivel liceal. Cei care s-au mai aflat în fruntea acestei şcoli sau a profilului sunt: pr. Ioan Jicmon (1996-1998), pr. Benone Lucaci (1998-2003), pr. Paul Budău (2003-2006), doamna prof. Mariana Purţuc (2006-2008), iar din 2008 din nou pr. Benone Lucaci.

În cadrul predicii, pr. Iosif Dorcu a subliniat actualitatea sfintei Tereza, prezentând-o ca model accesibil de sfinţenie tinerilor de astăzi. Preasfinţitul a reiterat necesitatea de a învăţa de la Tereza cea mai frumoasă şi mai importantă artă, arta iubirii.

Întăriţi de cuvintele şi binecuvântarea împărţită de episcopul nostru, precum şi de bucatele servite la agapa frăţească de după celebrare, elevii şi profesorii Liceului Catolic din Iaşi sunt siguri că vor avea un an şcolar cu multe împliniri frumoase.

Pr. Claudiu Robu