Iaşi: Hramul bisericii "Sfântul Anton"
În ziua de 13 iunie Biserica Universală comemorează sărbătoarea sfântului Anton de Padova, fiind şi hramul comunităţii "Sfântul Anton" din Iaşi. Am avut bucuria de a-l avea în mijlocul nostru, luni, 13 iunie 2016, la Liturghia de hram, pe Preasfinţitul Petru Gherghel, înconjurat la altar de 26 de preoţi.
Am ascultat cu mare atenţie cuvântul de învăţătură spus de părintele Iosif Antili în care a ţinut să sublinieze trei aspecte: primul dintre ele a fost importanţa sfinţilor în viaţa noastră. Sfinţii sunt oameni care l-au urmat întocmai pe Isus, iubindu-l mai presus de orice. Credinţa ne învaţă că atunci când ne rugăm, sfinţii intervin la Dumnezeu pentru noi şi astfel suntem ajutaţi.
La sfârşitul sfintei Liturghii am putut fi cu toţii ucenici, mergând în procesiune în jurul Pieţei "Sfântul Anton de Padova", aclamând cântece de bucurie în cinstea patronului şi ocrotitorului nostru ceresc.
Mai multe informaţii şi fotografii pe site-ul parohiei www.sfantoniasi.ro.
Iulia Andreea Agiurgioaei