PS John Tong Hon, episcop de Hong Kong, alături de prelatul Albert Holenstein, a vizitat Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi, luni, 25 octombrie 2010, şi a avut o întâlnire cu seminariştii în Aula Magna a Institutului, urmată de un moment de rugăciune pentru Biserica din China în capela seminarului. Întâlnirea a fost moderată de pr. dr. Wilhelm Dancă, rectorul institutului.
Vizita prelatului chinez a fost ocazionată de participarea sa la o serie de celebrări la Bregenz (Austria), menite să comemoreze aniversarea a 1400 de ani de la evanghelizarea acestei regiuni de către sfântul Columban. Episcopul Hon s-a gândit să-l viziteze apoi pe prelatul Albert Holenstein, fost paroh la Bregenz mulţi ani şi totodată un prieten şi un binefăcător al său, deoarece prelatul Holenstein l-a susţinut pe Monseniorul Hon în perioada 1964-1969, când Excelenţa sa şi-a efectuat studiile la Roma.
Născut în 1939 în Hong Kong, într-o familie necreştină, episcopul Hon a primit Botezul pe când avea şase ani. Datorită condiţiilor războiului, familia sa s-a mutat în sudul Chinei, iar după preluarea puterii de către comunişti, a emigrat în Macao, unde în 1951 a intrat în seminar. A fost hirotonit preot la Roma în anul 1966, şi după hirotonire a activat în Hong Kong, fiind profesor de teologie dogmatică şi decan al Facultăţii de Teologie de aici, fiind în anul 1992 numit vicar general al Diecezei de Hong Kong. A fost consacrat episcop auxiliar de Hong Kong în 1996, iar din anul 2009 este episcop diecezan de Hong Kong.
Episcopul Hon ne-a prezentat realitatea Bisericii Catolice din China şi ne-a familiarizat cu situaţia politică a acestei ţări. Mărturia sa i-a făcut pe cei prezenţi să conştientizeze încă o dată catolicitatea Bisericii, pentru care mesajul evanghelic nu cunoaşte nici un fel de barieră.
Andrei Dumitrescu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 25 octombrie: Iaşi: Episcopul de Hong Kong în vizită la Institutului Teologic Romano-Catolic
